DE LA ŞOIMI LA SANDI BELL

Nu sunt nostalgica care să povestească ce frumoasă era copilăria chiar cu toate lipsurile ei. Pentru că, recunosc că mi-ar fi plăcut mult mai mult să fiu copil în zilele nostre decât acum vreo 30 de ani. Eu am fost cât de cât norocoasă şi am cam prins o bucată din perioada asta după revoluţie şi am mai ştiut şi eu ce e aia o carte frumoasă, un baton de ciocolată şi o imitaţie de păpuşă Barbie. Filmuleţul ăsta e tare drăguţ şi mă regăsesc într-o parte din el. Acea parte în care vorbeşte despre şoimi (uite şi dovada!), Turbo, Bonibon, faţa (adică de-a v-aţi ascunselea), sucurile TEC, diafilmele şi icon-ul copilăriei oricărei fete din generaţia mea, Sandi Bell. Odată, când am făcut nu ştiu ce prostie, tata m-a pedepsit să nu mă uit la Sandi Bell şi a fost tragedie; venea bunicul meu şi se uita şi după aia îmi povestea ce s-a întâmplat. Parcă în filmuleţ nu sunt menţionate şi dropsurile Amandină, dar trebuia să le aduc în discuţie fiindcă sunt singurele dropsuri care chiar îmi plăceau.