chestii-trestii

AFACERISTA PĂGUBOASĂ

Când eram mică, vindeam tot felul de chestii şi chiar produceam bani. Ai mei, uitându-se la comercianta de generală, ziceau că ce femeie de afaceri iscusită voi fi. Anii şi practica au demonstrat că ursitoarele au omis această calitate din zestrea mea. Niciodată nu am mai reuşit să fac bani, iar toate tentativele mele pe cont propriu, nu doar că nu au produs, ba chiar mi-au consumat şi ultimele resurse financiare, oricât de ca la carte sau cât de mult aş fi trudit. Pe scurt, sunt tare păguboasă la afaceri!

Idei, însă, am. Doar că ideile mele sunt mai mult fantezii, pentru că nu ştiu dacă ar fi capabile să şi producă, nu doar să consume. Dincolo de caii verzi de pe pereţi (la care încă mai sper!), mi-ar plăcea să fiu proprietara unor afaceri frumoase, care să îmi hrănească atât orgoliul, cât şi plăcerea de a organiza şi a fi pionul central, şi în acelaşi timp, şi nevoia de a fi înconjurată de frumos. Mi-ar plăcea să am un hotel, un restaurant, poate un spa, un magazin de mirodenii, locuri unde vii de plăcere în primul rând. Şi care, pe tine ca proprietar, poate te fac să uiţi de controalele absurde de la diversele instituţii de şacali de stat. Dar eu nu am relaţii, nu ştiu să dau şapgă, să mă învârt între legi, că jonglez cu banii, pentru că pentru toate astea îţi trebuie un anumit tip de creativitate. Pe care nu reuşesc să mi-o cultiv neam.

Citesc adesea poveşti „de succes” (pentru că ştim cu toţii cum se scriu articolele de PR sau nu, dar oricum frumos brodate) despre diverse domniţe proprietare de astfel de locuri cochete şi mă întreb dacă afacerile respective chiar produc sau sunt doar mofturi întreţinute din alte surse. Şi dacă e aşa, vreau şi eu harta către puţul (sic!) de surse!… Mă întreb, dacă aş fi provenit dintr-o familie cu bani, cu afaceri, dacă aş fi fost în stare să mă organizez altfel. Citeam ieri interviul cu Cristina Şucu din Bazaar. Fata asta, profitând de averea familiei, şi-a făcut propria afacere cu covoare. Să fim serioşi, cât de multe covoare poate să vândă ca să trăiască la cotele la care o face? Sau minunatele poveşti de viaţă despre spa-urile care au înflorit în Capitală şi în împrejurimi. Am mai ajuns şi eu uneori prin astfel de stabilimente, la diverse ore,  şi imaginea era mereu aceeaşi: un loc frumos, liniştit şi foooarte gol…

Oare care e soluţia?… Cine ştie, şi îmi oferă certificatul de garanţie, primeşte un cheescake – măcar la asta ştiu că mă pricep!

3 Comments

  • Eu iti promit, ca daca ajung milionar ( in euro, ca in lei vechi sunt deja), iti voi acorda un interviu, cu povestea mea de succes, si o sa iti spun si ce spagi am dat si ce relatii sus-puse am folosit. Doar sa nu publici nicaieri interviul HA !

  • Eu sunt un caz pierdut, tu încă mai poți scăpa: găsește-ţi repede pe unu cu bani de la ta-su, fă-i vreo doi plozi, mărită-te cu el, ciufuleşte de bani și amantul, și să vezi ce biznisuamănă de revistă vei deveni. ;)

  • Nu e nimic frumos in afacerile care produc intr-adevar bani, din cauza legii cererii si a ofertei, piata e prea plina de afacerile „placute” . Bani se fac din domenii ceva mai banale dar cu posibilitate de scalare si multiplicare( deseuri, reciclare, gunoaie, comert cu amanuntul pe produse care se cer ) Merg afacerile mici, facute cu sufletul, doar in tarile cu bani, cum ar fi Germania, Austria. La noi, sanse ceva mai mici

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close