chestii-trestii

BUCĂTAR AMATOR

Citesc de ceva vreme un serial despre şcoala de bucătari pe care o face un amic de-al meu în Irlanda. Nu s-a dus special pentru ea, el acolo locuieşte. Am avut o perioadă în care mă gândeam să plec şi eu la Lyon să fac o astfel de şcoală. Ba chiar am avut un moment în care am zis că îmi bag picioarele în toate studiile academice şi plec să mă fac chef. Pentru că, da, chiar îmi place foarte mult activitatea gastronomică. Însă am realizat o chestie. Nu aş fi fost fericită să îmi petrec serile în aburi şi stres.

Deşi în continuare îmi doresc să fac o şcoală de specialitate, aş vrea să o fac doar pentru sufletul meu. Nu aş vrea să fac un curs de amatori, ci ceva cât se poate de profi, însă nu cu finalitatea de a lucra într-un restaurant. Toţi prietenii mei, care au mâncat chestii produse de mine, mă întreabă de ce nu îmi deschid un restaurant. Evident că motivele pecuniare primează, însă acum, dacă stau şi mă gândesc bine, cred că nici nu mi-ar plăcea unul. Şi asta pentru că mie îmi place să gătesc cu pasiune şi să văd satisfacţia pe feţele mesenilor. Da, sunt egoistă şi mă hrănesc cu laudele lor, dar care nu au nicio valoare dacă nu le văd că sunt sincere. Dacă sunt singură, îmi încropesc repede un sandviş sau o salată şi gata, nu îmi gătesc fiţoşenii. Mie îmi place să gătesc pentru lume. Dar nu cantităţi industriale. Este plăcerea actului de creaţie care se face în intimitate. Şi, în plus, vă daţi seama ce plictisitor ar fi să găteşti în fiecare zi acelaşi lucru? Deci da, pot să spun foarte convinsă, nu aş vrea să fiu un chef cu acte în regulă!

1 Comment

  • am vazut la un moment dat intr-o emisiune pe Travel and living, undeva prin Oregon, o miscare Slow food in cae cativa chef renumiti gateau pentru o mica reuniune casa la unul dintre ei, numai bucate alese. Invitatii plateau o anumita suma, care sa acopere costul ingredientelor si intr-o anumita zi se reuneau in casa unuia, chef-ul gatea niste chestii mai deosebite si toti se simteau bine, mancau, discutau etc.
    iti propun sa lansezi asa o miscare (si sa ma inviti si pe mine!), unul gateste, ceilalti contribuie cu bani la costul mesei, se face prin rotatie la unul sau la altul dintre meseni, nu mai mult de 12 persoane! Interested? Participare numai prin recomandare!

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.