15 SEPTEMBRIE MINUS 2

Şcoala a început mai devreme anul ăsta. Şi anul şcolar ţine cu 4 zile mai mult. Drept pentru care fiul unui coleg de-al meu, care e in clasa a doua, a zis ca vrea să cadă guvernul Boc. Pentru că el era pregătit psihic pentru încă două zile de vacanţă. El ştie foarte bine că şcoala trebuie să înceapă pe 15, nu pe 13, în zi cu ghinion!
Asta pe de o parte. Pe de altă parte, vorbeam azi cu un prieten, un coleg de clasă din liceu şi îl rugam să-mi dea idee despre ce să mai scriu. Mi-a dat nişte idei, însă sunt un pic cam… nepublicabile în afara cercului 12A din Caragiale, promoţia 2002.
Ce o să vă povestesc, însă, e că, deja clieşeic, liceul a fost cea mai tare perioadă din viaţa mea. Am râs cât pentru mulţi ani. Seara când ne adunam toţi pe acasă, ai mei nu mă întrebau ce am mai învăţat în ziua respectivă la şcoală, ci din ce motive am mai râs. A fost o perioadă de destrăbălare, ar spune unii, deşi eu nu o văd aşa. Putea fi mult mai rău. Cred că cel mai bine aş putea să descriu anii de liceu ca fiind unii de distracţie şi experimente. Eram tânără şi neliniştită. Tânără, se înţelege de ce, dar neliniştit, eram din motive de ale tinereţii valuri. Nu am avut nicio relaţie în perioada aia. Nimic considerabil, însă am fost al dracului de îndrăgostită de golanul liceului. Era cu un an mai mare ca mine, frumos foc, mare golan şi am suferit tare rău că nu a vrut să aibă o relaţie cu mine. Ceva mai târziu, când am văzut cum arată o relaţie cu el, pe pielea Mirelei Zeţa, am realizat că totul se întâmplă sau nu pentru un motiv, iar motivul pentru care eu nu am avut o relaţie oficială cu el a fost acela de a mă proteja. Tocmai ce m-am gândit că ce mi-o fi venit să vorbesc despre el. Dar realizez acum că tot într-o primă zi de şcoală l-am văzut şi mi-a căzut cu tronc. Eram în clasa a zecea.
În clasa a noua, însă, am văzut în curtea şcolii un alt tip interesant. M-am străduit să aflu cine era (aveam diverse pile de pe atunci) şi am aflat că terminase deja liceul. L-am cunoscut. Am avut un simulacru de relaţie. După ani, ne-am reîntâlnit, cu el în calitate de iubit al uneia din cele mai bune prietene ale mele. Dar povestea noastră se consumase cu foarte mulţi ani în urmă.
Clasa mea a fost una aparte. Când am nimerit la A, mi-am zis că am pus-o, că o să fiu înconjurată de o gaşcă de tocilari insipizi. Numai că nu ştiu cum a orânduit Universul combinaţiile şi am nimerit într-o adunătură de tâmpiţi amuzanţi şi deştepţi. Şi chiar dacă nu eram o gaşcă în afara orelor, în clasă ne distram cum nu se poate mai bine.
Cea care avea să-mi devină cea mai bună prietenă şi colegă de bancă mi-a povestit tabloul pe care l-a văzut ea în prima zi: eu, cu o fustă scurtă, o altă prietenă de-a noastră, curcubeul aromelor Skittles în cap, o altă prietenă de-a noastră, machiată strident, cu haine lălâi, şi scoţând un pumn de bani din buzunar. Noi, astea patru, am devenit cele mai bune prietene după cum v-am povestit mai demult. În rest, băieţi care nu erau deloc timoraţi ca mulţi alţii de vârsta lor, gagici vopsite, decoltate şi mulate. Oh, ce frumos!
Şi, în loc de încheiere, vă spun doar că sunt extrem de fericită că pe vremea aia nu existau telefoane cu cameră şi vă las pe voi să credeţi ce vreţi!