chestii-trestii

AVENTURA PARIZIANĂ


Aseară, nu ştiu de ce, mi-am adus aminte de aventura mea pariziană. Aventură, care, pentru că e a mea, evident că e total diferită faţă de ceea la ce te-ai fi aşteptat de la o aventură la sfârşit de primăvară în „cel mai romantic oraş din lume”. Nu tu plimbări sub clar de lună mână în mână, nu tu declaraţii de amor… Pulsiunile mele exhibiţioniste m-au determinat să-mi împart pe blog povestea. Mai ales că personajul implicat nu va putea să conteste pentru că cu româna nu stă prea bine, şi până la a-mi face un blog în engleză, franceză sau arabă, mai am.
Aşadar, după o zi obositoare de cascade culturale în Pompidou, am plecat cu prietena mea către Cartierul Latin pentru a lua masa în unul din nenumăratele restaurante greceşti. Am intrat la nimereală şi, la aceeaşi nimereală ne-am aşezat la o masă oarecare. Aici, chelnărul care ne servea, îmi cam plăcea. Genul dandy, puţin golănel, înalt, brunet şi gealat. Evident, că am început cu caterinca; am început să ţesem povestea. Că tipul e un student amărât la fizică cuantică (nu că ar exista o facultate de aşa ceva!) şi că munceşte ca să se poată întreţine în facultate. Faţa lui nu spunea deloc acest lucru! Cum am zis, era mai degrabă golanul care lucrează pe post de chelnăr ca să poată agăţa turiste cu bani şi dornice de o aventură pariziană. Hahaha şi hahaha până, tipul observând ochiadele mele, mă invită la dans, şi nici cele mai aprige refuzuri nu l-au înduplecat. Aici trebuie să menţionez că, deşi am multe calităţi, dansul nu este una din ele. Revenind deci, în local era o bandă care zăngănea live muzică grecească. Şi să-l vezi pe filfizonul meu cum zgâlţâia cu foc din piept, fund şi alte părţi ale corpului. La sfârşitul dansului care mi s-a părut interminabil, Aghiuţă (a se citi: prietena mea) urla la el cât o ţineau plămânii ei cei mici că să mă pupe. Şi băiatul s-a conformat. Cum tot Aghiuţă a umplut cardul de memorie cu poze şi filmuleţe din timpul minunatului număr artistic, chelnăraşul meu a dorit şi el pozele, drept pentru care atunci când prietena mea i-a cerut mailul, tipul ne-a dat şi telefonul şi mailul şi numele şi tot. Aşa că, după ce am plecat de la restaurant, ne hotărâm noi să-l smsuim. Faţă de francez nu avea, dar totuşi vorbea prea bine franceza pentru un imigrant grec, deşi mutra îl plasa pe meleaguri elene. Mai era şi varianta mahrebiană, dar prietena mea, fină cunoscătoare a limbii lui Balzac, zicea că tipul nu prea are nici accent mahrebian. Aşa că am decis să lămurim misterul şi să mergem direct la sursă. L-am întrebat dacă e grec. Şi răspunsul lui a fost prompt, dar vag. Cică ar fi pe jumătate grec, iar cealaltă jumătate nu ne spune. De aici odiseea şi-a început calea. A doua zi ne-am plimbat cu vaporaşul pe Sena (foooaaaarte romantic!), am tot vorbit şi am avut surpriza şocului. Tipul era student! La informatică! Toma-Necredinciosul (a se citi: tot prietena mea!) îl pune la încercare. Şi cum eram noi la coada de bilete pentru vaporaş şi preţurile erau diferite pentru studenţi, îl întreabă dacă are carnetul de student. Şi ce să vezi: domnul scoate carnetul! Văzând că i se îneacă corăbiile, Aghiuţă, care făcuse un mişto crunt de mine şi că sunt pedofilă (ce-i drept, tipul părea cam imberb), îl întreabă câţi ani are. Şi, surpriză! Tipul era de o vârstă cu noi. Şi am aflat şi despre cealaltă jumătate. „Fizica cuantică” este progenitura unei mama grecoaice şi a unui tată tunisian, trăit până în urmă cu vreo 6 ani în Tunisia, origini de care este foarte complexat. Numai că şi complexele şi temerile mele s-au băgat la mijloc. Tipul, deştept, vrăjitor şi pasional îmi plăcea foarte mult, dar nu îndeajuns, se pare, încât să mă facă să trec peste concepţiile prea bine închistrate în circumvoluţiunile mele. O ştiţi pe aia cu „mai bine îţi pare rău că ai făcut ceva, decât să regreţi că nu ai făcut”? Să zicem că acum am unele regrete…
Aventura mea nu are cine ştie ce final. Am petrecut o zi cu un puşti greco-tunisian care seamănă al dracului de mult cu domnul în negru din reclama de la Perwoll Black, şi despre care nu mai ştiu nimic de atunci. Totuşi se numeşte AVENTURĂ PARIZIANĂ!

3 Comments

  • Aghiutza reloaded:”Si daca in loc de „what if?…”, acum ar fi fost:”snif, snif…”? „O aventura este minunata in masura in care, peste timp, isi pastreaza aura de mister, nu se consuma, iar ceea ce ai trait tu la Paris este o aventura in adevaratul sens al cuvantului.Si apoi,sa-ti amintesc ca in aceeasi seara ai facut obiectul unui duel intre un disco-queen gay deghizat in Freddie Mercury si un englez chel, si ca armele cu care s-au duelat au fost propriile guri, insa nu in senseul clasic, ci folosind ca munitie banane mestecate?!Si apoi,te-ai plimbat pe umerii gay-ului, la randul lui cocotat pe o bicicleta cu o singura roata, periculos de aproape de malul Senei?!Si in ultimul rand,ma intreb eu, ca o Adevarata Aghiutza:in ce limba ati fi dezbatut tu si Fizica-Cuantica detaliile tehnice ale diverselor activitati pe care le-ati fi putut intreprinde impreuna?….Mu-ha-ha-ha!!!

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close