chestii-trestii

PUNCT. ŞI DE LA CAPĂT

Unde se opreşte perseverenţa şi unde începe încăpăţânarea prostească? E o limită atât de fină încât aproape mereu e vulnerabilă. Îţi propui ceva şi insişti. Şi insişti. Cazi şi te ridici, te scuturi de praf şi mergi mai departe. După care iar cazi şi iar te ridici. Şi tot aşa. Iar lumea te felicită că nu te laşi bătut cu una-cu două. Însă într-un anumit punct, poate după o căzătură sau pur şi simplu, te opreşti şi priveşti în zare şi începi să te întrebi dacă e bine ceea ce faci. Dacă într-adevăr eşti pe drumul cel bun. Dacă toate muile pe care ţi le iei în bot merită. Dacă succesul se întrezăreşte cu adevărat după prima curbă sau dacă după ce dai colţul te aşteaptă în continuare un mare nimic.

Perseverezi în a iubi pe cineva care nu îţi răspunde, cu speranţa ca într-o bună zi se va lumina când te va vedea. Perseverezi într-un domeniu profesional în care crezi pentru că ştii că eşti capabil să o faci. Perseverezi în a merge la sala pentru că speri că într-o zi vei avea fundul tare şi abdomenul plat. Dar ce faci când timpul trece şi nu ajungi la destinaţia propusă pentru a te îmbarca apoi spre o nouă destinaţie? Eu am ajuns la concluizia că la un moment dat trebuie să spui stop şi să o iei de la capăt, dar în altă direcţie. Însă când o faci? Când simţi că ţi-a ajuns? Ce te determină să dai cu piciorul la tot ce ai clădit cu sârg până în acel moment?

De obicei se întâmplă natural. Fără efort. Da, poate e un catalizator, dar clar se întâmplă brusc, ca atunci când decizi să nu mai mănânci carne, de exemplu. Ţi se ia, pur şi simplu. Gata, mie mi s-a luat. Nu o să vă spun de ce şi nici datorită (da, consideră că e un „datorită”, deşi ar trebui să fie un „din cauza”) cui, pentru că aş face reclamă unui om de nimic. Am luat o decizie care e pentru mine şi pe care acum o consider bună. Poate că voi regreta, deşi niciodată nu am regretat deciziile pe care le-am luat. Deci da, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat mă voi chinui să pornesc la un nou drum. Mi-e frică, sunt terifiată, dar cum ar fi viaţa dacă nu am avea de ce să ne temem?

3 Comments

  • E clar ca fiecare gandeste intr-un anumit mod si simte diferit. Cred ca toti avem nevoie de o anumita speranta de genul asta.
    Da, am spus bine …”o speranta” la care sa ne gandim poate in fiecare zi, si care sa ne ajute doar prin faptul ca exista.
    Mai mult de atat, chiar si atunci cand esti 100% convins ca nu exista nici un viitor, tot pastrezi ceva in suflet.
    Eu unul pastrez in continuare starea aceea de melancolie total aiurea, si stiu ca viata va fi diferita din momentul in care se va inchide definitiv capitolul respectiv.
    Dar probabil ca asta nu se va intampla niciodata …pentru ca voi avea grija de asta :)

  • Decizia de schimbare intervine atunci cind trebuie. Si acum e momentul tau! You go gal! Nu-i nevoie sa-ti zic succes pentru ca o sa ai!

  • Buna Andra,

    Nu ne cunoastem personal, dar am sa-ti vorbesc personal. De ce? Pentru ca in articolul asta ai atins un subiect care de vreo 2 ani mi-a rupt mintea in bucati… simteam ca o iau razna, nu mai aveam nici o scapare… imi venea sa rup tot… GRRR (cu multi de R). Dar in octombrie anul trecut am aflat o idee care m-a ajutat sa ma adun:

    „Incearca. Opreste-te si gandeste-te. Apoi incearca din nou.”
    (originalul e in engleza – „Try. Stop and think. Then try again.”)

    In articol ai pus niste intrebari puternice si fiecare persoana isi gaseste raspunsurile proprii. Am sa adaug o intrebare: „De ce faci ceea ce faci?”

    Unii spun: „Atunci cand cazi, ridica-te, scutura-te de praf, bandajeaza-ti ranile si mergi mai departe” sau „Cazi de 7 ori, te ridici de 8 ori”. In fiecare saptamana am citit intr-un articol, intr-o carte, am vazut un discurs sau un filmulet pe internet care spunea asta.

    E important sa stii de ce faci ceea ce faci. E important sa-ti definesti clar ce inseamna succesul pentru tine. Pentru tine, nu pentru vecinul tau. Si, cand ai imaginea clara, te concentrezi sa faci ceea ce trebuie sa faci pentru a realiza ce ti-ai propus.

    Deci ce inseamna succesul pentru tine? De ce faci ceea ce faci? Cum stii ca ai castigat? Cum stii ca esti pe drumul cel bun? Ceea ce faci acum te ajuta sa te apropii de obiectivul propus? Exista ceva in viata ta care te impiedica in loc sa te ajute? Inlatura tot ce nu te ajuta sa ajungi la ceea ce ti-ai propus si concentreaza-te pe ceea ce te ajuta cu adevarat.

    Eu sunt o persoana religioasa, imi spun rugaciunea in fiecare seara, accept existenta unei entitati supranaturale creatoare a lumii in care traim si in ciuda faptului religia mea nu spune nimic de reincarnare, eu cred ca exista si ca dupa viata asta vom avea o alta viata, numai ca nu stiu ce voi fi atunci, nu stiu cand, nu stiu nimic. Ceea ce stiu cu siguranta este ca am viata asta. Poate mai dureaza 5 zile sau 5 ani sau 50 de ani si am de gand s-o traiesc cum cred eu mai potrivit, nu cum crede vecinul meu.

    Azi am fost prima data la inot, dupa multi ani de pauza, pentru ca vreau o conditie fizica mai buna, pentru ca vreau sa inot, pentru ca vreau sa fac sport, sa ies din casa si sa fac lucruri de care ma sperii, lucruri pe care nu le-am mai facut pana acum. Maine merg la un training despre alimentatie sanatoasa si suplimente alimentare deoarece sanatatea e importanta pentru mine.

    Ai scris bine: „nu mai mananci carne, de exemplu. Ti se ia, pur si simplu.” Vreau sa completez cu: unii oameni aleg sa urmeze un regim alimentar combinat cu exercitii fizice. Dar oare de ce? Pentru ca vor sa se chinuie la gandul ca vad anumite mancaruri si regimul nu le permite sa le manance? Sau pentru vor cu adevarat conditie fizica buna si stare de sanatate buna, iar regimul alimentar combinat cu exercitiile fizice ii ajuta sa aiba acea stare de sanatate pe care si-o doresc?

    Nu am nici experienta, nici intelepciunea sa dau vreun sfat. In plus, sfaturile nu se dau, sfaturile se cer. In concluzie, „Incearca. Opreste-te si gandeste-te. Apoi incearca din nou” dar nu neaparat in alta directie. Gandeste-te bine. Vreau sa incolteasca ideea asta in mintea ta.

    Cu respect,
    AdrianS

    PS: Jessie J a facut melodia asta special pentru fete:
    http://www.youtube.com/watch?v=pOf3kYtwASo

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.