Vineri am fost pentru prima dată la bowling. Undeva, prin vremuri imemoriale, parcă ţin minte că mergeam cu ai mei la bowling în satul de vacanţă, dar eram doar obiect de decor. Aşa că vineri, mai mult fără voia mea (din nou!) am ajuns să dau în popice. Eu, fată-salon, am zis că nu merg cu colegii pentru a nu trage echipa în jos şi a pierde din nou. Aşa că am venit îmbrăcată ca o floricică, de birou, în fustă şi pe toace, dar am fost luată pe sus de băieţii mei şi am mers să ne batem cu Viţa de Vie. Am pierdut, dar la mustaţă. Oricum, cred că pentru această imagine, şi tot e tare că am ajuns la bowling.
Foto Dumitru Angelescu

