…se poate da mare… Cam asta e senzaţia mea de câte ori dau peste câte un text ştiinţific, eventual cu titlu de manual. M-am lovit de chestia asta toată facultatea când profesorii scriau diverse cărţi pline de bălării, dar foarte stufoase, pentru că dacă ar fi transmis direct informaţia, probabil că ar fi ieşit o broşurică turistică.
Deşi nu am o formare jurnalistică scolastică, stilul meu este unul clar jurnalistic, scurt şi la obiect, fără înflorituri inutile, oricât aş încerca (deci nu vă aşteptaţi la romane dostoievskiene de la mine vreodată). Tocmai de aceea nu pot să înţeleg sensul unor informaţii complet redundante în nişte manuale şcolare. Şi cu atât mai puţin cerinţa din partea profesorilor de a învăţa chestiunile cu pricina.
Mă aflu acum în faţa a două manuale groase, din care jumătate cel puţin ar putea să lipsească, pentru a nu distrage de fapt atenţia de la conţinutul efectiv, cel care e cu adevărat important. Şi toate astea în cadrul unei formări postuniversitare care, ca să vezi!, ar trebui să scoată specialişti practicieni… A trecut momentul construirii unei baze informaţionale pe care să ridici apoi o carieră; acum a venit direct momentul lucrului. Şi cum lucrăm? Citind mii re rânduri teoretice? Nimeni nu ştie de fapt cu ce se mănâncă meseria sa când iese de la facultate, indiferent de ţară sau specialitate. Ai învăţat un complex de factori care te pot ghida, dar doar atât. Practica a fost mai mult una teoretică. Mai ales în România. Şi nu numai, că doar am şi experienţa studiului în Spania. Dar în momentul când te pregăteşti să îţi iei o biată foaie pe care scrie „Atestat de liberă practică”, se presupune că ştii ce faci. Numai că nu ştii, pentru că sistemul îţi cere să toceşti, eventual să fii o bibliotecă ambulantă. Ce mai contează că habar nu ai cum să pui în practică ceea ce citeşti, important este să scorezi cum trebuie la testele teoretice şi, după caz, să fii expert în aritmetica adunării numărului de ore dedicate tot studiului, practic, cerute de diverse instanţe.
Mereu m-a revoltat povestea asta, dar acum, când mi-am pierdut antrenamentul de învăţat robotic (pe care, între noi fie vorba, nu l-am prea avut niciodată), când am mai văzut şi eu una-alta, când m-am mai confruntat cu diverse situaţii empirice, cu atât mai revoltată sunt. Şi cu atât mai mari sunt rezistenţele…
Andra, imi place foarte mult ce scri, cum scri, felul in care opinezi, modul in acre treci totul prin propriul filtru al gandirii Te citesc zilnic, si ca mine cred ca sunt multi altii. Numai bine!