călătorii

AM DESCOPERIT VALEA AVRIGULUI ȘI ANNA CHARISMA CHALET

avrig

Weekend-ul acesta, deși probabil că marea ar fi fost opțiunea previzibilă pentru mine, am ales să îmi petrec timpul într-un loc ce se anunța de vis. Și chiar așa a fost: Anna Charisma Chalet.

Am primit invitația prin februarie și în martie ar fi trebuit să îmi petrec câteva zile aici alături de câțiva prieteni, doar că pandemia ne-a dat planurile peste cap, și cum s-au deschis drumurile, A1 a fost calea noastră.

Cum deocamdată nu știu ce perspective de călătorii peste hotare am, descopăr locuri noi de prin România. Iar Valea Avrigului este descoperirea cu care încep seria de recomandări turistice post-pandemice.

La Avrig mai fusesem în timpul Food Camp, dar Valea Avrigului, din apropiere, nu o explorasem. Pensiunea Anna Charisma Chalet este situată aici, în mijlocul pădurii, pe malul râului, pe un domeniu absolut spectaculos și complet izolat.

O vilă superbă, cu 9 camere decorate elegant, luxos chiar, aș putea spune, la care ajungi peste un pod suspendat, desprins din filme, ce oferă imaginea spectaculoasă a unei cascade. Cam așa aș putea descrie în câteva cuvinte Anna Charisma Chalet, însă aș fi zgârcită, pentru că aș omite peluza prietenoasă din față, cu șemineul în aer liber, dar și plaja de pe malul râului, unde șezlonguri și pufuri confortabile te fac să uiți de ceas în timp ce susurul apei și cântecul păsărilor din pădurea înconjurătoare te poartă într-o transă dulceagă.

Weekendul meu prelungit a inclus dormit într-unul din cele mai confortabile paturi de hotel în care m-am întins vreodată, lenevit la plajă, plimbări prin pădure, poze la cascadă, povești amuzante la marginea șemineului alături de oameni mișto, multe pahare de vin și mese delicioase gătite de cele două doamne care au avut grijă de noi în acest sejur. Ca să nu mai spun că în camere ne aștepta câte o cutie cu bunătăți de la Anna Boutique, laboratorul de delicii al celor care dețin și pensiunea.

Singurul dezavantaj al acestui loc minunat, este acela că trebuie să aduni o gașcă măricică pentru că vila se închiriază doar în întregime, însă reversul medaliei este că poți fi alături de prieteni cu care știi că te înțelegi și nu o să îți reproșeze nimeni că a urlat prea tare muzica pusă de dj-ul venit pentru party-ul tău, așa cum poți cere atunci când faci rezervarea.

În rest, aș da oricând un sejur pe Valea Prahovei pe unul în acest loc seren. Mai ales că dacă ai ghinionul să pornești spre Sinaia în weekend, faci tot cam atât din București cât și până pe Valea Avrigului.

PS: Nu este semnal la telefon, deci poți să scapi de zornăitul soneriei și să lași wifi-ul deschis doar când ai chef. În rest, zen!

1 Comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.