chestii-trestii

STUDENŢIA, BAT-O VINA!…

Mereu am zis că am fost precoce. Şi, mai mult de atât, am cam ars nişte etape. Chestie de care nu îmi pare rău. Mă uitam zilele trecute la un episod vechi din Sex and the City, ăla în care Carrie se combină cu un puşti şi merge cu el la o petrecere de studenţi la care ajunge să se sărute cu Alanis Morissette. Mă rog, ideea e că uitându-mă la chestia cu petrecerea aia, mi-a venit ideea să vă povestesc cum nu mi-au plăcut niciodată chestiile astea atribuite vieţii de student. Am fost mereu mult prea conştientă, calculată şi responsabilă ca să pot crede în bullshitul cu viaţa de student. Iresponsabilitatea aia nu o aveam nici în liceu şi nu am avut-o nici în perioada cât am stat la cămin. Petrecerile cu multă bere nu m-au atras niciodată. De mică am fost adepta party-urilor posh, la care să mă îmbrac frumos şi să beau băuturi fine, nu vodcă amestecată cu energizant la doi litri (da, există aşa ceva!). Am avut nefericirea de a participa la câteva astfel de eveniment şi mi s-a luat. Da, poate am fost fiţoasă de mică, dar ce să-i faci? Nici localurile din Regie nu m-au încântat niciodată. Nu ştiu dacă acopăr degetele de la o mână cu descinderile mele în discotecile pentru studenţi… La fel cum nu am înţeles nici povestea cu vai ce săraci sunt studenţii. Da, unii din ei chiar sunt, dar nu mai săraci decât elevii de liceu. Pentru că asta e o scuză frecventă: sunt student şi sunt amărât. Ba pe naiba! Eşti student, deci îţi permiţi să munceşti. Statul degeaba într-o cameră jegoasă de cămin nu se pune la capitolul muncă. Aşa că da, etapa asta cu studenţia am cam ars-o…

2 Comments

  • E, aici sunt de acord, bautura e ca femeia: se savureaza, nu se da pe gat. Berea este de duzina, ca si femeile de consum.
    Bautura fina se miroase, se degusta, se savureaza, iar a doua zi te trezesti dimineata fara regrete.
    Ma scarbesc betiile si pretentiile unora ca s-au distrat, au dat pe gat cu absint si alte bauturi de nu sunt pe picioare nici dupa o zi intreaga.
    Unii poate considera o realizare sa fie animale in cluburi sau pe la petreceri, eu prefer sa ma controlez si remarc ca nu sunt singurul.

  • Sunt de acord cu toate ca sunt abia in primul an. Dar nu ma atrag de nicio culoare petrecerile in care se toarna zeci de litri de bere pe parchet si canapele. Am fost o singura data intr-un "club" din regie si sincer nu-mi amintesc nici numele. Si nici nu m-ar ajuta cu ceva. Probabil ca unii dintre noi suntem putin mai atipici.

    O zi buna !

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.