VIN SĂRBĂTORILE…

Vin sărbătorile. Bleah! Pentru cei care au deschis mai târziu televizorul, vă anunţ că nu sunt nici pe departe fan al sărbătorilor în general, iar al celor de iarnă în special pentru că pur şi simplu detest iarna! Nu, nu îmi plac oamenii de zăpadă (aviz Radu!), nu îmi place schiul, patinajul, ninsoarea… Prefer canicula „insuportabilă” a verii, la care fac faţa cu brio chiar şi fără aer condiţionat. Şi nici nu am ajuns la acel grad de înţelepciune încât crivăţul să-mi biciuiască faţa şi eu să îmi pot imagina că sunt pe o plajă scăldată în soare iar fulgii care îmi intră în ochi sunt de fapt stropi fini de apă de mare împrăştiaţi din spargerea valurilor de digul cu miros înţepător de scoici şi crabi putreziţi.

Vin sărbătorile. Deci trebuie să dăm şi să primim cadouri. Evident că m-am conformat şi anul ăsta şi mi-am făcut lista de persoane cărora le-am pregătit câte ceva. E criză şi citeam în Harper’s Bazaar un articol despre cadourile pe vermea asta. Evident, fiind o revistă snoabă (dar care îmi place foarte mult), au scăzut ştacheta de la geanta LV la o pereche de cercei fără diamante, nu la un colier făcut din materiale reciclabile. Criză, necriză, eu cred că un cadou ar trebui să fie făcut din inimă, nu pentru că trebuie. De aia mă cam enervează să fac cadouri la ocazii din astea stabilite apriori. La aniversări, nu mă deranjează. Atunci nu primeşte toată lumea, primeşti doar tu de la toată lumea! Îmi place mult mai mult să fac şi să primesc cadouri când te aştepţi mai puţin. Sau când cineva vine de prin străinătăţuri. Asta cred că mi se trage de când eram mică, imediat după revoulţie, când pleca tata prin delegaţii şi se întorcea mai ceva ca Moş Cărciun, pe vremea când la noi nu erau încă nici dulciuri, nici jucării, nici bijuterii, nici toastere (a adus dintr-o delegaţie un toaster şi un sandwich-maker pe care le mai folosim şi acum!). Comenta prietena Maria că toată plăcerea în a face un cadou este să descoperi pe parcursul perioadei premergătoare oferirii lui ce l-ar incita pe celălalt, ce îşi doreşte, ce l-ar putea face fericit. Nu neapărat ce are nevoie. Ci, ce l-ar gâdila… Evident că asta e mult mai simplu să se întâmple atunci când dispui de resurse financiare, dar mult mai creativ atunci când nu le ai. Oricum, trebuie să te intereseze, să ai simţ de observaţie şi să îţi facă plăcere. Or, mie chiar îmi face plăcere să fac cadouri. Şi nu aşa de complezenţă, ci să văd bucuria reală din ochii cuiva. Evident că nu îmi iese de fiecare dată. Evident că maică-mii, de exemplu, îi iau ce are nevoie. Dar atunci când pot, fac tot posibilul să fac un cadou drăguţ. Şi, evident, mi-ar plăcea să şi primesc aşa ceva. Rar se întâmplă…