chestii-trestii

DE LA METROU…

Nu sunt expertă nici în publicitate, nici în pr, nici în btl. Dar mai ştiu şi eu una-alta. Tocmai de aceea îmi sar în ochi chestii. Stupidităţi în materie. De exemplu, în ultima săptămână am trecut de câteva ori prin pasajul de la unviersitate unde în mijloc, îmbrăcate parcă în cămăşi de noapte, se învârteau vreo trei promoteriţe care făceau reclamă la Lenor. Fetele purtau nişte aşa-zise rochii similare cu cea din reclamă, dintr-un satin ieftin şi care, aşa cum am zis, arătau mai degrabă a cămăşi de noapte decât a rochii elegante de seară. Dar hai să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim că sunt nişte domnişoare pregătite să plece la un cocktail, o nuntă, o cumetrie. Păi măi, fetelor, voi vă duceţi îmbrăcate în satin cu metroul? Ca să nu mai zic de penibilul fetelor care se plimbau haotic în pătratul din mijlocul pasajului, încercând probabil să agaţe câte vreo gospodină negrăbită căreia să-i spună de noua gamă de balsamuri de rufe. Cum eu numai faţă de gospodină nu am, am fost ocolită de fetele trainuite ca atare. Ooo da, acum, probabil că autorii morali ai campaniei, dacă vor ajunge întâmplător să citească asta, vor crede că sunt o frustrată care se lamentează că nu a fost băgată în seamă. Nimic mai greşit! (doar că m-am mai lovit de această psihologie şi am simţit nevoia să o contrazic) Aşadar, ceea ce am scris acum este pentru că m-a amuzat teribil încă o dată felul cum unii aleg să se promoveze.

1 Comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.