Am o perioadă foarte încărcată și nu am prea mai apucat să scriu pe aici, dar promit să revin în forță. Însă chiar și așa, nu renunț la plimbările mele matinale (mă rog…) cu Mihaela (mă rog…) pe la mic dejunuri prin București. Iar săptămâna aceasta am ajuns la Boutique du Pain, primul, cel mare, de pe strada Academiei.
Mai sunt și altele, dar noi ne-am adunat aici pentru că era cel mai mare. Și cel mai plin și chiar ne-am chinuit să prindem cumva un colț de filmat în care să nu îi facem de râs pe oamenii din jurul nostru. Nu că ar fi avut ei, săracii, vreo vină, nu-nu, noi suntem cele care ne facem de râs și ei nu au greșit cu nimic ca să fie implicați în prosteala noastră.
În afară că de data asta am făcut-o mai mult de râs pe Mihaela, care ne dădea din 20 în 20 de minute mesaj că ajunge imediat, m-am delectat cu Pia cu câte un quiche, dar și cu prosecco și prăjitură. Iar povestea episodului este despre ceea ce am mâncat la Boutique du Pain, adică despre quiche, despre unde a apărut și când, dar și despre variațiunile sale.