Undeva prin primăvară mă apucase cheful de studiu. Acum cheful este de fugit în lume, pe mare…
Dar să revenim la cheful de studiu. Atunci când mă apucase, m-am gândit și să scriu despre asta. Și mi-am făcut și poza de deschidere. Vă spun toate acestea pentru a explica șosetele în mijlocul verii (bine, asta dacă nu suflă crivățul vreunui aer condiționat, dar asta e altă poveste). Nu am apucat atunci să scriu, zilele au trecut, la fel și cheful. Dar știu că va reveni. Pentru că așa e el, revine.
Vă previn de pe acum (bine, nu e chiar primul paragraf, dar să nu spuneți că nu v-am spus) că va fi o postare plictisitoare, despre nimic. Este despre cheful de studiu, dar cine în afară de prietena mea nebună care s-a apucat de doctorat îl mai are? Deci cum nimeni nu mai are dorința de stat și învățat, se poate spune că este despre nimic.
Dar e perioadă de examene acum, capacitate, bac, sesiune… și mi-am adus aminte. Oricât de neplăcut era, parcă uneori mi se părea (și mi se pare în contiuare) așa de cool să te înconjori de fișe, cărți și informații și să le pui cap la cap. Și tocmai de aia uneori sistemul de rotație îmi aduce în minte gândul de a mă alătura prietenei nebune și de a mă apuca de un doctorat. Poate că dacă în urmă cu 15 ani pe vremea asta viața nu ar fi fost crudă cu mine, aș fi ajuns undeva unde studiul era la ordinea zilei. Dar atunci nici nu m-aș fi distrat așa cum am făcut-o grație statutului meu de aici. Evident că nu pot să nu mă întreb what if, dar asta nu ajută cu nimic. La fel cum nu ajută nici să mai sper că o zână îmi va aduce din spuma mării (de unde din altă parte, d’oh?!) o clonă care să mă ajute cu time managementul astfel încât să mai pot și să studiez câte ceva din când în când. Pentru că, o da!, am așa de multe chestii pe care aș vrea să le știu. De la tomuri de cărți de psihologie pentru care clienții mei au mai mult timp ca mine și de care mă întreabă entuziasmați, la toate informațiile interesante despre istoria alimentației, și lista poate continua.
Știu, sunt incoerentă, așa că nu vă mai plictisesc cu cheful meu de studiu, mă duc să mă îngrop printre niște hârtii, poate-poate s-o lega ceva și oi deveni și eu coerentă…