A început acea perioadă din viaţă când trebuie să mă prezint la multe nunţi şi botezuri. Anul ăsta am vreo patru din fiecare. Nu comentez, frumos din partea lor. Doar că mă gândeam încă o dată că nu prea înţeleg rostul unei bucăţi de hârtie. Ce rost are să te căsătoreşti oficial când poţi foarte bine să trăieşti alături de o persoană toată viaţa şi fără un amărât de certificat? Când văd câte probleme de partaje şi alte cele sunt în cazul unui divorţ, câte cheltuieli şi draci fără rost, nu pot să înţeleg. Evident, spre disperarea bunică-mii, am zis că eu nu vreau să mă căsătoresc oficial. Nunta, efectiv, adică petrecerea, îmi place foarte mult ca eveniment. Dar doar atât. Fără biserică, fără cele 50 de secunde (pe bune! am cronometrat) la starea civilă. Dar petrecerea pot să o fac oricum, oricând. Cine mă împiedică să îmi fac, spre exemplu, o petrecere de logodnă monstruoasă? Nimeni! Aşadar, stăteam eu şi mă gândeam că nu aş prea vrea să mă mărit cu acte. Da, vreau o familie, dar pentru mine familie nu presupune neapărat şi semnătura. Şi, pentru că fetiţa din mine încă mai trăieşte şi mai reuşeşte să scoată capul la suprafaţă din când în când (deşi mă chinui să o ţin cât mai mult cu capul sub apă :D), poveştile cu prinţi încă îmi plac. Deci, dacă e să mă combin cu un prinţ, o să fac acest mic sacrificiu de a mă mărita oficial. :) Să fiu şi eu o prinţesă! Că doar merit!
U go, girl! :)
:)) si eu credeam k sunt singurul care poate abera, asa oficial :P .
nu mai astepta printul k e posibil sa isi fi cedat leasingul la cal pe criza asta si nu cred k vine cu 41 sau 69 .
si cum ramane cu unirea in fata lui Big Boss? (cel de sus)
iti dai seama ca o sa-ti sara toate neamurile in cap daca te hotarasti sa nu te mariti la biserica sau sa nu-ti botezi copilul…
@ Bogdan
de nunta la biserica, nici nu se pune problema. treaba lor. cu botezul, inca ma mai gandesc ce e de facut. dar cum nici plodul nu e pe drum, nu imi fac inca astfel de probleme. ;)
din diletantismul tau feroce ai postat pe blog fotografii cu bijuterii care nu apartin tatalui meu (foto drepta). in ceea ce priveste „banalitatea” bijuteriilor create de el, pot doar sa imi imaginez ca din cauza pregatirii tale te afli in incapabilitatea de ati afisa o alta opinie, una valabila, formulata la adresa unui artist de talie internationala. cat despre bijuteriile mele, nu pot sa spun decat ca au fost foarte apreciete, si sa te sfatuiesc pe viitor, pentru a evita penibilul in care te afli, sa te documentezi mai cu sarguinta.
andra oana lupu
draga andra,
intai si intai ai gresit postul la care ai lasat comentariul. in ceea ce priveste bijuteriile care nu apartin tatalui tau, da, imi recunosc greseala, dar din moment ce erau pe exact aceeasi masa si acolo nu mai era nimeni in afara de el, ei bine, in ignoranta mea (pt ca la asta banuiesc ca te-ai referit atunci cand ai folosit cuvantul „diletantism”) am crezut ca sunt ale lui. iti inteleg dorinta de a-ti apara tatal dar nu inteleg de ce ai sarit in legatura cu bijuteriile tale pe care le-am apreciat sincer. cat despre parerea mea mai mult sau mai putin avizata, te sfatuiesc sa iti pastrezi consideratiile pentru tine pentru ca nu ai de unde sa stii cat de avizata este. nu am contestat valoarea tatalui tau ca artist in general, ci am contestat valoarea bijuteriilor expuse la acest targ.