1. Mai mănânc sandvişuri şi şaorme prin stabilimentele specializate. Iar unele mă distrează şi enervează în acelaţi timp. Bucata de pâine este la fel, deci cantiatea de ingrediente care o poate acoperi este cam la fel de fiecare dată. Poate să fie cu un gram în plus sau în minus. Doar că în disperarea lor după bani, patronii, români sau ce or fi ei, obligă angajaţii să cântărească fiecare indredient pe care îl pun în sandviş. Ochiometric nu e bine. Dacă pune cu un zgârci mai mult într-o şaormă? Dă faliment omul! Ca să nu mai spun că la o oră de prânz, spre exemplu, când coada e ca cea de la lapte de când eram eu mică, ameţitul sau ameţita care serveşte stă şi potriveşte pe cântar, mai pune puţin, mai ia puţin că a pus prea mult şi tot aşa. Dacă nu mi-aş dori variaţiuni în meniu, aş mânca la serviciu numai de la Toscana, o sandvişerie-cofetărie din Victoriei unde, pe lângă faptul că e bun ceea ce au, angajaţii sunt extrem de expeditivi şi operativi şi mereu cu zâmbetul pe buze. Te duci cu plăcere, nu ca la Gregory’s unde mai au puţin şi te înjură că ai avut tupeul să te duci să cumperi de la ei!
2. Lumea zice că e criză şi că din cauza ei traficul e mai lejer. Fapt: în Drumul Taberei nu e criză! Săptămâna asta am fost nevoită să vin de două ori la birou cu maşina, ceea ce presupunea să ies din Drumul Taberei la o oră o idee mai lejeră decât 8-9 când îţi trebuie muuuuuuultă răbdare. Ghiciţi ce?! Am mers bară la bară până la serviciu. Ei bine, în cartierul rezidenţial Drumul Taberei nu e criză!