Sunt femeie. Cu tot ce presupune asta. Şi, implicit, îmi place să primesc flori. Totuşi buchetele nu s-au înghesuit să apară fără să fie vreo ocazie specială, gen ziua mea sau începutul de martie. Chiar şi aşa, pe sistemul „totul sau nimic”, mi se pare îngrozitor de penibil când văd câte un tip rătăcit prin faţă pe la Unirii, de exemplu, sau la „mec” la Romană (aceste Mecca ale întâlnirilor bucureştene) cu un amărât de trandafir roşu în mână. Ok, e de apereciat gestul, dar este foarte-foarte penibil. E de prost gust. E meschinărie. Şi trecând peste părerea stric personală, dacă te duci la întâlnire cu fata, deci se presupune că petreci cel puţin vreo două ore cu ea, săraca floare trebuie să îndure căldură, fum şi lipsa apei.
Chestia asta îmi aduce aminte despre o povestire amuzantă. Am un amic care nu aduce niciodată flori femeilor. Nu consideră că trebuie să omoare o floare pentru a o duce unei femei. Şi pentru că odată o fostă prietenă de-a lui i-a zis că florile alea sunt deja omorâte, că nu le omoară el, la următoarea întâlnire el i-a adus un pui congelat. Şi ăla era deja omorât…
Bravo lui.
Foarte bine. Barbatii vaneaza, femeile gatesc, toata lumea mananca.
Ce naiba sa mananci la niste flori?
bun baiat, sper ca respectiva avea simtul umorului :)
@cori si el simtul găurii
Ai uitat de cutia cu bomboane :-) E tare de tot prietenul ăla al tău.
Toate chestiile astea sunt ca să-i arăți că-ți pasă, că te gândești la ea și la fericirea ei, nu ca să îi cumperi fericirea. Altfel e așa cum spui și tu, cam penibil; noroc că (dacă vine din inimă) barem e apreciat gestul.
Hehe,parca stiu unde e facuta poza asta…eram si eu prin zona :)
@ alextomulescu
„egzact!”
Oau, am aparut la „alte bloguri tari”…deja?…suna bine venind de la o jurnalista :)