Am fost la Londra. Nu mai fusesem în Anglia şi, implicit, la Londra de 11 ani. Îmi era dor. Călătoria am făcut-o la invitaţia MINI şi, drept urmare, nu am stat prea mult. Suficient cât să-mi aţâţe pofta.
Fast-food exclusiv pentru taximetrişti. Londra e împânzită de aceste căsuţe care sunt considerate monumete istorice, fiind acolo de la începuturile secolului XX.
Fabrica MINI se află la Oxford, iar noi am fost cazaţi în acest orăşel. Vechiul şi renumitul centru universitar al Angliei este fascinant. Londra este un oraş frumos, dar foarte cosmopolit, care nu mai păstrează savoarea britanică. Oxfordul, însă, este esenţa Regatului Unit. Este minunat. Chiar dacă nu aş avea ce face acolo, în afară de a mă odihni, mi-a deschis apetitul pentru un sejur tihnit la ţară în Marea Britanie (da, ştiu, am îmbătrânit…).
La Oxford am fost cazaţi într-un hotel care a fost o veche închisoare. Clădirea face parte dintr-un întreg complex, care adăposteşte şi Castelul din Oxford, acum muzeu, şi nişte clădiri administrative ale oraşuşui.
Fabrica MINI, motivul pentru care am ajuns în Anglia, este mini, robotizată, foarte curată şi beneficiază de un director de comunicare, ghidul nostru, foarte pasionat de subiect. Probabil că este simpatic să lucrezi acolo, dacă nu ai un job la banda rulantă în care timp de 10 ore, cu mici pauze, trebuie să strângi acelaşi şurub. Unul pe minut!
Ma bucur ca a iesit OK! Mult succes!