Încă un episod din preumblările mele americane îşi aştepta rândul şi vremea de afară parcă m-a dus cu gândul la cultură. Că bani de numărat nu am, iar copii… mai bine lasă!
Aşadar, cultura. Nu sunt o mare vizitatoare de muzee. Şi în general nu-mi plac muzeele clasice de artă, istorie şi alte alea culturale, gen (asta ca să mă exprim foarte culturalo-elevat). Dar îmi plac muzeele de artă modernă. Prin galerii mai intru, dar nu atât de des. La New York m-am plimbat prin cartierul artiştilor, SoHo, am aruncat câteva priviri prin galerii şi am încercat să stau departe de magazinele de decoraţiuni. Dar am fost şi în două muzee pe care nu le puteam rata. Pe al treilea, l-am ratat, însă nu e decât un motiv foarte întemeiat de a mă reîntoarce la New York.
Muzeul Metropolitan este cel ratat. E el un muzeu clasic, dar lumea zice că e al naibii de mişto conceput. Motivaţia care m-ar fi deturnat de la plimbarea pe străzile oraşului pentru o zi petrecută în aer condiţionat de congelator, se închisese cu câteva zile înainte de a ajunge eu acolo. Era o expoziţie temporară dedicată culturii punk. Şi dacă tot mă duceam să o văd pe asta, normal că rămâneam să vizitez întregul stabiliment. Aşa, însă, l-am văzut doar pe afară, în plimbare spre Central Park.
La MoMA a fost drăguţ, dar nu a detronat locul pe care îl ocupă Pompidu în preferinţele mele culturale.
Însă am fost şi la Guggenheim unde mi-a plăcut mult. Clădirea arată superb şi era pusă în valoare de o expoziţie temporară dedicată luminii şi semnată James Turrell. Cam tare! Dar am văzut şi o expoziţie permanentă de tablouri ale unor artişti moderni cu care mi-am petrecut copilăriile răsfoindu-le albumele. M-am distrat pentru că am văzut în mărime naturală şi cât se poate de aproape un tablou al lui Henri Rousseau care mă amuza copios în copilărie.
Şi mi-a mai plăcut şi această serie (incompletă aici) de ochiuri de faianţă-tablou pe care o găseşti pe unul din culoarele de sub Times Square, care face legătura între două linii de metrou.
