Am ajuns şi la ultimul episod, ceva mai scurt şi cu poze generale.
Să încep cu asta, ca să nu uit: un prieten m-a întrebat de posibilităţile de diving din Lefkada, aşa că m-am intersat pentru el şi dacă tot am obţiunut informaţia asta, mă gândesc că poate îi ajută şi pe alţii. Aşadar Lefkas Diving Center din Nikiana e cel mai bun de pe insulă şi mai e Nautilus din Vassiliki.
Dacă aveţi în programul de vacanţă şi shoppingul inclus, nu vă faceţi mari speranţe de cine ştie ce capturi. Aici capturile sunt cu solzi, cu tentacule şi foarte gustoase. Atât. Nu m-am avântat mult în inima oraşelor prin care am trecut pentru că nu am avut timp. Mă gândesc că or exista şi nişte magazine pentru localnici cu diverse, însă în zonele turistice, oferta este repetitivă şi neinteresantă: aceleaşi suveniruri pe care le vezi în toată lumea, cu mici variaţiuni date de specificul local. Plus câteva magazine cu condimente, ulei de măsline, dulciuri şi săpun artizanal din ulei de măsline, toate ambalate pentru cadouri. Însă sunt sigură că dacă ai timp de cotrobăit, chiar găseşti produse locale de bună calitate pe care să le iei acasă. Mai ales dacă vii cu maşina.
Alte impresii concrete nu prea mai am. Sau nu-mi vin acum în minte. Însă mi-a rămas marcat în minte un gând, o trăire. Am cunoscut oameni care trăiesc foarte simplu şi se bucură de viaţă. Sau cel puţin aşa lasă impresia. Nici nu mai contează în cazul de faţă dacă e doar o imagine superficială sau ceva real. La mine sinapsele s-au conectat. Pentru că mă uitam la oamenii ăştia care trăiesc simplu şi cu bucurie o viaţă liniştită şi care nu vor mai mult. Care probabil că au o locuinţă cu strictul necesar, care se bucură de mesele gustoase pe care le iau şi de munca lor din sezonul estival, iar iarna de linişte şi atât. Sunt oameni care nu vor haine de designer, pantofi de sute de euro, care nu îşi doresc cine ştie ce proceduri cosmetice sau vacanţe în Bora-Bora la bungalowri, care nu vor să facă petreceri de pomină de ziua lor, pe care oricum nu şi le permit, şi nici apartamente cu terase mari… Remarc adesea astfel de oameni care pot fi fericiţi doar cu ce au, dar niciodată nu reuşesc să desluşesc care este reţeta fericirii lor. Sau dacă aş descoperi-o, dacă aş fi şi eu la fel de fericită. Pentru că am impresia că e întipărită în codul meu genetic dorinţa de a vrea mai mult, de a vrea altceva, având astfel credinţa că doar aşa pot să evoluez. Sau poate că ţine doar de educaţie, cultură, de competitivitatea la care mediul urban aglomerat te obligă. Oare aş putea fi fericită trăind într-o casă la malul mării, într-un decor permanent cald şi verde, într-un orăşel modest?…
Foarte tare mi-a placut ce-ai scris. Cam asa ma intreb si eu. Cred ca maj. dintre noi cautam ceva fara sa stim ce, uitand constient de lucrurile simple si ca in ele sta fericirea. Ei nu cauta, ei traiesc pur si simplu. Si, evident, spatiul in care o fac, fara tentatii ieftine, ii predispune la asta. De aceea o parte dintre noi, in partea a 2-a a vietii parasesc VESELI mediul urban.