Vineri am ajuns şi eu în sfârşit la expoziţia The Human Body de la muzeul Antipa. Şi am fost entuziasmată, în unele cazuri chiar fascinată de ce am văzut.
Disecţii am mai văzut la viaţa mea, organe expuse am mai văzut, însă modul spectaculos în care sunt conservate aici mi-a trezit interesul. Sinceră să fiu, nu citisem foarte multe despre expoziţie şi avea o părere greşită despre ce credeam eu că e expoziţia. Aşa că am fost foarte mirată când am văzut că în fiecare cameră era doar câte un corp şi în rest diverse vitrine cu organe. Impresia mea prealabilă era că e mai mult o expoziţie artistică, în care cadavre reale au fost prelucrate pentru a deveni nişte opere de artă. Aşa mi-aş fi explicat şi scandalurile apărute peste tot din motive puritane stupide. Însă este o lecţie de anatomie şi atât. Mă întreb cum de nu se isterizează biserica pe cursurile de anatomie de la medicină, acolo unde se diseacă zilnic cadavre şi de unde ies medici care salvează vieţi… Dar hai să nu intrăm în polemica legată de ipocrizia bisericii, că nu mă mai opresc.
Să revenim la expoziţie. Arată demenţial. Îmi pare rău că nu am „încălcat legea” şi nu am făcut nişte poze, pentru că unghiurile, cadrele, imaginile, ar fi fost spectaculoase. Chiar şi cu amărâtul meu de telefon. M-am bazat pe faptul că pot să primesc poze de la organizatori şi am primit. Însă sunt seci, negrăitoare, lipsite de frumuseţea pe care o vezi la faţa locului şi unele chiar proaste. Nu că vreau să mă laud, dar zău că şi eu făceam nişte poze mai bune cu telefonul. Too late, însă.
Două lucruri aş vrea să mai remarc, însă, dincolo de faptul că este într-adevăr un loc pe care oricine, mai ales copiii, ar trebui să-l vadă ca să înţeleagă ce se află sub piele şi cum funcţionăm. Primul ar fi că încăperea finală, cea dedicată procesului de creştere a embrionului, este impresionantă. Sunt expuşi embrioni reali, începând cu săptămâna a cincea. Ştiţi cât de mari am fost în săptămâna a cincea după fecundare? Cât un bob de orez… După ce ai trecut şi de ultima cameră, fix la ieşire, o altă instalaţie impresionantă încheia apoteotic turul. Întregul corp, format din fâşii foarte subţiri transversale, întocmai unui scan făcut la tomograf, numai că feliile extrem de înguste sunt fizice şi prinse în discuri dintr-un plastic, care să le protejeze.
Al doilea lucru pe care voiam să-l comentez este că după expoziţie m-am dus la sală. Unde, în timpul exerciţiilor şi, mai ales la abdomene, vizualizam foarte clar muşchii pe care îi lucram după ce i-am văzut cum arată ei în realitate, cât se poate de palpabil. A fost foarte tare momentul când m-am surprins gândindu-mă la ce e dedesubt. Nu ştiu dacă acelaşi impac îl are expoziţia şi asupra fumătorilor, care sunt puşi în faţa unei vitrine care conţine atât plămâni de nefumător, cât şi plămâni încercaţi de plăcerea vinovată a fumătorilor.
Oricum ar fi, însă, chiar vă recomand să vă rupeţi o oră pentru a vedea exponatele şi a citi toate „ştiaţi că”-urile interesante sau amuzante pe care le găsiţi pe materialele informative din fiecare sală.