DE PARTEA CEALALTĂ

Aseară am poposit în faţa unei clase de master în comunicare să vorbesc despre relaţia dintre jurnalistul de glossy şi pr-i. Recent am vorbit în faţa altor studenţi despre tabuuri în presa pentru bărbaţi. Şi lunar vorbesc în faţa unui grup mai mic sau mai mare despre ce înseamnă regresia în vieţile trecute prin intermediul hipnozei. Toate astea m-au dus la concluzia că îmi place să vorbesc în public.

Când eram mică, în şcoală, nu aveam niciodată trac atunci când trebuia să îmi citesc lucrarea în faţa clasei sau să vorbesc pe la cine ştie ce reuniune. De regulă oamenii din faţa mea erau cunoscuţi şi poate că aşa se explica lipsa mea de emoţii. Însă am crescut şi am început să vorbesc şi în faţa unor oameni care nu-mi sunt familiari. Senzaţia nu s-a schimbat. Probabil că o să pară îngâmfare când o să spun asta, dar chiar e mişto să ai impresia că, măcar în teorie, pe subiectul respectiv, pentru care ai ajuns acolo în calitate de vorbitor, ştii mai multe decât audienţa. Evident, poate să fie o falsă impresie, pe de o parte. Pe de alta, atâta vreme cât vii şi împărtăşeşti experienţa proprie, nu citezi din cărţi, cel puţin într-o oarecare măsură ştii mai mult decât ceilalţi. Pentru că nimeni nu îţi poate şti mai bine propriile experienţe, trăiri, moduri de raportare la subiect.

Nu ştiu dacă acest exhibiţionism al meu ţine de modul în care sunt eu construită (cam exhibiţionistă în esenţă) sau de modelele pe care le-am apreciat de-a lungul timpului din rândul dascălilor şi al vorbitorilor cu care am luat contatct (sau poate că am apreciat aceste modele tocmai pentru că eu sunt exhibiţionistă şi rezonau cu mine – cine mai ştie?!), nu ştiu nici dacă este cea mai bună variantă – nu am luat niciodată cursuri de public speaking, însă ştiu că la mine aşa funcţionează, aşa am eu impresia că stabilesc un contact real cu audienţa.

Îmi place, deci, să vorbesc în public şi nu doar să vorbesc, ci să transmit anumite informaţii de care publicul respectiv are nevoie. Mi-ar plăcea să ajung la acel nivel al profesionalismului în care să fiu invitată adesea să susţin conferinţe în baza aptitudinilor reale şi a cunoştinţelor pe care le deţin. Şi poate că atunci voi lua şi cursuri de public speaking şi voi învăţa să fiu mai rezervată. Însă ar mai fi autentic discursul? Mai e mult până atunci, însă…