E greu să te aduni după o săptămână în care ai fost complet rupt de lume, pierdut undeva printre dealurile înverzite din Lancashire… Aşa că trebuie să găsesc o modalitate de a mă recabla la priza evenimentelor, organizărilor, activităţilor cotidiene. N-am prea avut timpul şi spaţiul necesare de tampon, aşa că azi am fost un pic cam derutată când am realizat câte am de făcut şi încă nu mă simt complet organizată.
Dar să ne focusăm pe amintiri. Pe plimbările le ceas de seară în satul din mijlocul Marii Britanii înconjurat de păşuni întinse, decorate din plin cu puncte albe şi pufoase care se trezeau din când în când să behăie apatic. Pe trenurile care se lăsau aşteptate suficient cât să am impresia că liniile ferate ale Coroanei se confundă cu CFR-ul autohton. Pe hotelul în care în primă fază mai nimic nu era în regulă, dar care era dotat cu o mână de personal foarte binevoitor care până la urmă rezolva într-un fel sau altul orice inconvenient. Pe mâncarea delicioasă dintr-un hotel de ţară şi mâncarea decentă dar nu supercalifragilistică dintr-un restaurant premiat. Şi pe cele două ore petrecute în centrul comercial al Manchaster-ului suprapopulat de suporterii deghizaţi ai unei echipe de fotbal din învecinatul Leeds.
Nu am avut timp să mă plimb mai mult prin Manchaster, am dat însă o tură prin Sheffield, care mi s-a părut un oraş drăguţ, tipic englezesc şi mult mai mare decât mă aşteptam. De fapt, se pare că este al treilea oraş ca mărime din Anglia. În rest, pentru că nu a prea fost loc de turism, o să las pozele să povestească despre vizita mea în Marea Britanie. O să vedeţi printre poze şi o fotografie a aperitivului pe care l-am încercat la The Milestone, restaurant câştigător în 2010 al competiţiei restaurantelor organizată de unul din show-rile lui Gordon Ramsey. Încă de acum un an, când am văzut emisiunea şi ştiam că voi ajunge la Sheffiled, mi-am propus să nu-l ratez, aşa că sâmbăta trecută am luat cina în respectivul local. Servire bună, atmosferă austeră, localizare interesantă, în noua zonă hip a oraşului şi mâncare decentă. Să fiu sinceră, mă aşteptam la ceva mai spectaculos. Cât despre preţuri, să zicem că ok pentru Anglia, deşi un pic cam nepotrivite bugetului meu din zilele astea. Mai interesant însă a fost meniul pe care tânărul chef de la Eves Hall ni l-a pregătit în fiecare seară.
