Era toamnă-iarnă. Frig, oricum. Şi, ca orice fetiţă din acele vremuri, am fost dusă la ore de balet. Erau două doamne care ţineau cursurile într-o casă din Cotroceni. Avea un living mare în care făcuseră sala de balet: parchet pe jos, oglinzi pe pereţi, bare pe margine. La sfârşitul fiecărei şedinţe primeam câte o bombonică. Din alea trase în fondant, rotunde şi de mărimea unui bob de mazăre mare.
Cam asta este amintirea mea despre balet. O posibilă carieră strălucită şi plină de graţie (not!) mi-a fost însă curmată brutal de haosul revoluţiei, aşa că nu am apucat să merg mai mult de două-trei luni la balet. Ceva mai târziu, când mama a lucrat câtiva ani la operă, am intrat mult mai profund în contact cu lumea asta. Nu m-a fascinat. Deci magia s-a dus naibii de tot. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu sunt tocmai cea mai graţioasă persoană din lume. Asta se ştie.
Dar, chiar şi aşa, săptămâna trecută am participat la prima oră de sport la sală care lucrează mult cu mişcări din balet, Ballerina Body. Eram şase ballerina wanna be, toate trecute inevitabil prin orele de balet din copilărie, care se văicăreau la prea multele plieuri transformate într-un fel de genuflexiuni. Dar a fost foarte plăcut. Ora este listată ca fiind una de începători datorită ritmului non-alert pe care îl are, însă vă asigur că nu e deloc uşoară. Deşi e nouă, a urcat brusc în topul preferinţelor mele şi asta pentru că e o oră care solicită altfel muşchii. Aşa că vă invit şi pe voi să daţi o tură pe la sală când e în program, că merită.
