Pe ultima sută de metri am intrat în posesia unui bilet la concertul Lady Gaga, aşa că m-am dus. După cum am mai zis şi cu alte ocazii, nu sunt o fană a concertelor, deşi îmi place ce şi cum cântă Gaga. A fost prima oară când am stat la tribună şi nu m-a încântat deloc poziţia. Acolo sus, deşi vezi totul în ansamblu, nu este deloc atmosferă. Concertul m-a lăsat rece, mi s-a părut prea încărcat, prea haotic, cu prea multe puncte de interes pe scenă, astfel încât nu ştiai unde să te uiţi.
Dar nu despre asta voiam să vorbesc. Ci despre fani, despre public. Eu, deşi pe alocuri mironosiţă şi piţipoancă, mă adaptez la situaţii, aşa că nu o să mă vezi la munte în sandale cu toc şi nici la grătar în rochii vaporoase de mătase. La fel cum, atunci când mă duc la un concert, mai ales dacă stau în zona de gazon, mă îmbrac să îmi fie cât mai comod. Obligatoriu cu pantofi închişi, tenişi, ceva, care să îmi protejeze picioarele în îmbulzeala şi mizeria de pe jos, în pantaloni, ca să îmi fie comod, şi un tricou. Oricum, chiar dacă şansele de a mă întâlni cu jumătate din cunoscuţii mei sunt foarte mari, nu mă duc acolo să fiu remarcată de nimeni, prea puţini sunt ăia care sunt atenţi la vecini în loc să fie atenţi la scenă. În condiţiile astea, mi se pare complet stupid să faci eforturi vizibile pentru o apariţie într-o astfel de aglomerare urbană. Am auzit femei care se duc la coafor înainte de un concert, care îşi fac probleme cum să se îmbrace sau care, aşa cum a fost cazul acum, şi-au pregătit ţinute în ton cu stilul artistei. Pentru ce? Ca să dai bine în poza pe care o postezi pe facebook, bănuiesc, că altă explicaţie nu am. Oricum artistul de pe scenă nu o să te remarce niciodată, probabil că nici măcar dacă stai în primul rând… Dar explicaţia asta cu pozele, să zicem că e una căutată, că pe vremea când se leşina pe capete la concertele lui Michael şi toată suflarea prezentă acolo îşi făcea zulufi creţi care să atârne peste ramele ochelarilor de soare aviator, nu mai era niciun facebook, niciun blog… doar mândria personală.
Deci, dacă e careva pe acolo care se simte suficient de fan încât să-mi explice nevoia de imitaţie contraproductivă a idolului, să îmi zică şi mie, să nu mor… ignorantă…
