călătorii

ROMA

Am fost la Roma. Prima dată. Police a împlinit 25 de ani. Un pic mai mult decât mine. Dar cu ceva mai multe zerouri în cont. Cu ocazia asta ne-a invitat şi pe noi (aka io şi concurenţa, Cătălin de la Playboy) să participăm la festivitate şi să dăm o tură pe la mormanele de pietre antice, să ne băgăm picioarele în Fontana di Trevi şi să îl salutăm din mers pe nea Papa. Oraşul e drăguţ, dar nu m-a dat pe spate. Shoppingul e pe sistemul de mers la pomul lăudat. Da, ştiu, sunt eu al dracului de pretenţioasă, dar nu găseai chestii prea mişto pe faimoasa Via del Corso. Că pe străduţele adiacente, ticsite de magazine de casă, nu am vrut să-mi fac sânge rău intrând. Cald. Mulţi turişti. Şi mai mulţi turişti. Te călcai în picioare. Cozi infernale pe la tot ce se putea vizita. Iar mulţi turişti. Mizerie. Evident, produsă de cei mult prea mulţi turişti. Mi-au plăcut cele foarte multe cişmele de unde puteai să-ţi iei apă potabilă gratis. Mi-au mai plăcut blocurile populiste care prin cartiere gen Militari, să zicem, arătau într-un mare fel. Restul, în imagini. Multe că doar o moştenesc pe mama.
Cu reprezentantul Optiplaza, distribuitor Police în România şi cu Cătălin de la Playboy.



Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.