chestii-trestii

Eurovision şi transexuali

Azi îmi propusesem să scriu despre preferinţele mele la Eurovision după cele două semifinale. Dar mi-a fost lene să stau să culeg toate video-urile ca să le postez aici, pentru a face un articol documentat. Mai ales că nu toate erau din spectacolele din cele două seri. Dar, uitându-mă la cele de aseară, mi-a venit în minte o întrebare.

Urmăream prestaţia artistică a Danei International, reprezentanta Israelului, care a câştigat Eurovisionul acum nişte ani buni cu o melodie care mie îmi place foarte mult. Dar stăteam eu şi o priveam şi mă gândeam oare ce e în sufletul ei. Nu am cunoscut niciodată un transexual şi nici nu am citit vreun studiu despre psihologia acestor oameni. Am realizat acum că sunt foarte curioasă ce simt ei, cum se simt în corpul noului sex. Oare acum chiar se simt împliniţi? Oare cum percep copilăria şi adolescenţa în care erau cu totul altceva. Pentru că tot universul tău se schimbă, nu e ca şi când ai avea o coafură nouă sau o pereche nouă de ţâţe. Uite, chiar o să îmi dedic nişte timp la un moment dat să caut să aflu despre sentimentele care îi animă pe transexuali.

Şi pentru a reveni un pic la ideea iniţială a postului, vă spun scurt că în a doua semifinală nu m-a impresionat nimic, iar în prima mi-au plăcut Norvegia şi Portugalia care nu s-au calificat mai departe, iar din finaliste, Georgia, Grecia şi Elveţia. Om vedea mâine care pe care.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.