Aseară am fost la concert la Gotan Project. Muzica lor e demenţială. Dar cum eu nu sunt mare fană a concertelor, pentru că muzica pentru mine e ceva de fundal pentru alte activităţi, nu am fost chiar atât de impresionată de spectacol. Însă acordurile lor de tango prelucrat m-au purtat departe. Nu ştiu dacă tocmai la Buenos Aires, dar undeva în altă lume, în alt moment…
Muzica lor parcă are ceva murdar în ea. Dar murdar aşa, în sens de pervers. Nu ştiu de ce m-a dus cu gândul la Parisul lui Henry Miller sau al Catherinei Millet. Parcă am simţit promiscuitatea, am mirosit aerul de club îmbibat cu fum greoi şi am văzut prin lumina obscură diverse gesturi ale celor care flirtează ameţiţi de aburii whiskeyului.
Muzica spaniolă mă duce de regulă cu gândul la fiestele cubaneze, exotice, pline de viaţă, însă tangourile electrizante de aseară nu au avut nimic exotic în ele. Au avut ceva greoi, pătrunzător, cu un farmec aparte, care îmi place doar aşa, la nivel teoretic. La nivel practic, prefer flu-flu-ul călduros al petrecerilor latino.
