decadenţa gustului

CLĂTITE CU DOVLEAC

desert de sezon

Săptămâna trecută, una din probele individuale de la Chefi la Cuțite a fost legată de clătite. Și, ca de fiecare dată, m-am gândit ce aș fi pregătit eu dacă aș fi fost acolo. Mi-am adus aminte atunci de o clătită dantelată cu fructe exotice pe care am mâncat-o în India și probabil că asta aș fi făcut la probă. Dar pentru că acum este sezonul dovleacului, am ales să pregătesc niște clătite cu dovleac.

De data aceasta, însă, nu o să vă dau cantități pentru că este totul ochiometric.

Așadar am făcut aluatul clasic de clătite pe care l-am pus într-un tub cu orificiu subțire, cum sunt cele de ketchup, de exemplu, pentru a putea turna în tigaie aluatul în fir subțire și controlabil, obținând astfel efectul dantelat al clătitei.

Separat am tăiat o bucată de dovleac în cubulețe cam de mărimea boabelor de mazăre și le-am tras în tigaie cu zahăr brun și fulgi de cocos. Când era aproape gata (adică înmuiat dovleacul), am turnat 50 ml de whiskey și am mai lăsat vreo două minute astfel încât să se evapore alcoolul, dar să rămână gustul.

Apoi nu am făcut decât să strecor dovleacul gătit în foile de clătită.

Dacă vreți, puteți adăuga deasupra clătitelor cu dovleac sirop de ciocolată sau de caramel, dar eu nu am simțit nevoia să le fac și mai dulci.

Alte rețete cu dovleac găsiți aici.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.