E fix perioada în care toată lumea pregătește murături. Bine, toată lumea care vrea să facă așa ceva, pentru că altfel, găsim la supermarket murături la orice oră din zi și din noapte. Mai ales murături în oțet, despre care vreau și eu să vă vorbesc azi.
Cu cele în saramură, preferatele mele, este o altă poveste. Iar aici nu mă pot arunca în polemici pentru că rețetele mele tradiționale le am în general de la mama și mătușă-mea și nici ele nu au descoperit secretul unor murături perfecte la gust și care să nu se înmoaie. Așa că uneori ne ies, alteori, nu. Iar eu, de una singură, nu am pus niciodată.
La cele în oțet, însă, îmi iese de fiecare dată. Mai ales că pun puține pentru că nu am vreo cămară de dimensiunea dessingului pe care mi-l doresc, așa că trebuie să fiu foarte calculată cu borcanele. Iar preferatele mele sunt umplute cu ardei iuți. Dar am pus și gogoșari pentru că aveam suficient oțet preparat. Și pentru că este simplu.
Murături în oțet
INGREDIENTE:
- 400 ml oțet de vin alb
- 600 ml apă
- 2 linguri zahăr
- 2 linguri sare
- 1 lingură miere
- 2 foi de dafin
- 1 linguriță boabe de piper negru
- 1 linguriță boabe de muștar (eu am folosit muștar negru pentru că asta aveam în casă)
- 1/2 linguriță coriandru boabe
PREPARARE:
Se pun toate ingredientele la foc și se lasă să fiarbă aproximativ 8-10 minute pentru a se întrepătrunde aromele.
Ardeii iuți întregi se pun în borcanele bine spălate. Gogoșarii se taie fâșii. Castraveții se pun și ei întregi. Peste legumele bine înghesuite în borcane, se toarnă soluția de oțet aromatizat. Un truc învățat de la mama este să pun borcanele pe o tavă de inox sau să pun sub borcane cuțite, care să prevină crăparea borcanului de la șocul termic apărut la turnarea lichidului fierbinte.
Se închid ermetic și se lasă la murat câteva săptămâni.
Din lichidul preparat, am făcut două borcane de 800 ml pline cu gogoșari și două borcane mici pline cu ardei iuți.