HOTEL MUMBAI

Duminica trecută am ajuns la film. Hotel Mumbai. Doar că nu am apucat să scriu despre asta pana acum. Nu pentru că m-a marcat prea tare filmul, ci pentru că nu am găsit timpul necesar.

Nu am mai scris de multă vreme despre un film pentru că deși am tot ajuns la cinema în ultimele luni (da, fac parte din categoria celor cărora încă le place experiența de a merge la cinema), nu am mai văzut nimic notabil. Și sinceră să fiu, la începutul filmului eram cât pe ce să îl încadrez tot în categoria nu cine știe ce. Doar că am avut răbdare.

Nu știu dacă nu aș fi fost acolo cu fix o săptămână înainte de vizionare, dacă m-ar mai fi afectat așa. Dar încă mai simțeam în nări mirosul așternuturilor geniale de la Taj când în fața mea pe ecran se desfășurau scene terifiante, cu hotelul simbol cuprins de panica unei mâini ciunte de teroriști. Pentru că fix asta a fost, 4 bezmetici cu mitraliere au pus stăpânire pe un întreg hotel, într-un oraș nepregătit pentru situații de urgență, într-o țară în care totul se desfășoară cu încetinitorul, chiar și în cazul unui atac terorist. Au trecut 11 ani de atunci și intrările în hoteluri, centre comerciale și temple sunt păzite cu strictețe, se trece prin porți de control și ești verificat în amănunțime. Însă încetineala cu care fac ceva a rămas aceeași.

La plecarea de la mall am mers spre casă pe pilot automat, privind în gol.

Pe scurt, filmul este despre o serie de atacuri teroriste desfășurate aproape concomitent în două hoteluri emblematice ale Mumbaiului, o cafenea turistică cu istorie și una din gări. Acțiunea, însă, este concentrată pe evenimentele din cadrul hotelului Taj, ținut sub asediu aproape 24 de ore de 4 extremiști pakistanezi.

Scenele nu sunt filmate în hotel, iar cafeneaua emblematică de care vă ziceam bănuiesc că nu și-a dat acordul pentru că nici nu s-a filmat în ea, și și numele este un pic schimbat.

Așadar mergeți la film, piratați-l sau faceți ce vreți, dar chiar e un film bun.