Bar hopping înseamnă că faci țup-țup dintr-un bar sau pub într-altul, bând câte un pahar de ceva în fiecare din ele. Se practică de regulă în grup și deplasarea între locații se face pe jos. Așa zic dicționarele urbane despre acest fenomen. Nu sunt o practicantă a lui, dar uneori merge să schimbi cutuma. Iar Guinness a fost motivul pentru care am avut parte și de această experiență sâmbătă seara.
Cred că am mai cutreierat prin baruri de-a lungul vieții mele, adică sigur am mai făcut-o, dar niciodată nu a fost ceva cu adevărat notabil. Acum, însă, cei de la Guinness au organizat o gașcă mare și am plecat să sărbătorim St. Patrick’s Day pe un traseu bine stabilit, care a implicat 5 pub-uri, concerte și mult Guinness. Ne-am început seara la The Harp, în Piața Unirii, cu un „platouaș” cu de toate și ceva pint-uri, plus primul concert Publika al serii. Ne-am mutat apoi în Kilkenny, unde i-am ratat la mustață pe cei de la Black Beers, dar nu ne-am ratat black beer-urile noastre. De fapt, Guinness, deși este cunoscută ca fiind o bere neagră, nu este neagră, ci un rubiniu închis pe care îl vezi dacă te uiți la pahar în lumină. Și la St. Patrick am nimerit între sesiunile de concert ale The Irish Balladeers, dar am avut parte de o super atmosferă de pub, cu lume multă, plină de viață, nachos irlandezi și Guinness, evident.
După Centrul Vechi am luat-o agale pe Calea Victoriei spre duo-ul de senzație Primus-Terminus. Un nou „platouaș” cu de toate ne aștepta și la Primus, plus fetele zâmbitoare care ne-au adus pint-uri după pint-uri de Guinness. Ok, eram mulți, vreo 20, deci se explică și numărul impresionant de pahare care popula masa noastră. Finalul apoteotic a avut loc la Terminus, unde am ajuns exact la timp pentru a prinde ultima reprezentație Publika. Am cântat mult, am ciocnit pe ritmul lui Slainte! și am râs cât pentru toată săptămâna grea pe care o încheiam.
Dar între toate aceste opriri, am avut ocazia să aflu și alte lucruri despre compania fondată de Arthur Guinness în 1759. Cum ar fi, de exemplu, că deși proprietarii de atunci ai brand-ului (mamă, ce pompos sună pentru secolul 19!) refuzau să își facă orice reclamă sau să ofere orice fel de discounturi, Guinness era cea mai vândută bere a timpului. Chiar și după schimbarea radicală de fix 200 de ani mai târziu de la lansare, când în 1959 au decis să înlocuiască dioxidul de carbon din bere cu nitrogen, ale cărui bule sunt mult mai mici, făcând astfel consistența berii mult mai fină și mai cremoasă, consumatorii ei i-au rămas fideli. Ba chiar a câștigat noi adepți (cum aș fi eu, care îmi place că după ce beau un pic, nu îmi iese pe nas).
După o astfel de experiență, parcă aș mai vrea, dar, parol!, trebuie făcută în gașcă mare. Altfel, nu are farmec.
