Ador aroma de trandafiri, de la apa de trandafiri pusă în diverse creme și alte dulcegării. Și fisticul este printre preferatele mele. Iar deserturile orientale, deși uneori excesiv de dulci, au un farmec aparte. Așa că am decis să îmi fac propria budincă de lapte ca să am cu ce să mă delectez oricând.
Vă spun sincer că nu mai știu cum am ajuns la această rețetă. Probabil că după diverse plăcinte pe care le-am mâncat, una din ele făcută de mătușă-mea, cu foi din astea, cu brânză dulce și înmuiată bine într-un sos de smântână, care după coacere ajunge să fie de fapt o cremă mai închegată, mi-am dat seama că aș putea să obțin o textură interesantă dacă aș face invers, aș pune foile de plăcintă în lapte, nu laptele peste foi. Cu aromele a fost simplu, pentru că, după cum vă ziceam, ador apa de trandafiri în deserturi. Puteți folosi și alte arome, cum ar fi apa de portocal (o găsiți fix lângă apa de trandafiri, la raionul de produse arăbești din supermarketuri), scorțișoară, vanilie, etc. Fiecare cu propriile preferințe. Și pentru partea de crocant, puteți alege alte variante pentru această budincă de lapte. Poate nu vă place fisticul și atunci îl puteți înlocui cu migdale, alune, granola, biscuiți sfărâmați sau chiar fulgi de cocos prăjiți. Ori, cu orice altceva ce vă trece prin cap. Eu nu am făcut decât să vă învăț să pescuiți, mai departe ține de imaginația voastră cum și în ce fel.
Acestea fiind zise, închei pentru moment aici seria Bunătăți din 5′ în 10′, cu promisiunea, însă, de a reveni cu multe alte rețete simple și interesante pe viitor. Iar acum vă las cu videoul pentru această budincă de lapte orientală, pe care o puteți consuma caldă sau rece, după preferințe.
[…] sunt aproximativ similare cu cele pentru buinca orientală, însă forma de prezentare și textura sunt diferite. Deci, dacă vă place aroma de trandafiri, […]
[…] că nu mă dau în vânt după nuci și scorțișoară. Așa că am căutat aromele alternative de fistic și trandafiri pentru acest desert specific zilei de […]