Sunt săptămâni când nu se întâmplă nimic. Și sunt săptămâni în care toată lumea lansează ceva, face ceva. Mai sunt și săptămâni în care am chef pur și simplu să ies la restaurant cu prietenii, în calitate de nimic, doar client obișnuit. Însă, prin natura meseriei, am multe dăți când ajung prin cârciumi cu treabă. Așa s-a întâmplat săptămâna trecută când am fost să testez colecția de vară a cremelor de eclaire de la Grenier a Pain, dar și combinațiile interesante de mâncare cu vinuri românești alese, în cadrul unei cine la Cafe Athenee Palace Hilton.
Eclaire-uri la Grenier a Pain
Ne-am adunat o mână de bloggeri de dimineață ca să creștem glicemia pentru întreaga zi cu o porție sănătoasă generoasă de eclaire-uri noi și gustoase. La Grenier a Pain, eclarie-urile se fac proaspete, în laboratorul propriu, dar după rețete franțuzești. Existente deja în meniul restaurantului-cofetărie erau cel cu cafea (cel mai căutat), cel cu vanilei, cel cu fistic (preferatul meu) și cel cu ciocolată. Cu această ocazie a unei adevărate depravări culinare s-au lansat și variantele cu cremă de alune, cu lămâie și merengue italiană, cu cocos (preferatul meu dintre new entries), cu frișcă și căpșuni și încă o variantă interesantă cu cafea.
Eclaire-urile sunt umplute aproape pe loc, adică se fac câteva pentru expunerea în galantar și pe măsură ce acestea se vând, unele noi sunt realizate, pentru a fi cât mai proaspete și a nu se înmuia aluatul. Și, cu ocazia asta, am făcut și un mic workshop de umplut coji de eclaire, după cele două variante posibile: fie tăiate, fie înțepate cu poșul, variantă preferată de cofetarii de la Grenier a Pain.
Sommelier Dinner
Vineri seară am ajuns la Sommelier Dinner la Cafe Athenee, o cină de wine paring corelată cu târgul Good Wine care a avut loc în weekend. Cu ocazia asta somelierul Avram Laurențiu Achim a făcut echipă cu chef Franz Conde, executeve chef-ul de la Hilton, pentru a crea o masă de fine dining cu influențe românești, acompaniată de vinuri bune tot românești.
Și nu doar că am mâncat chestii interesante, dar cei doi ne-au și povestit câte ceva atât despre vinuri, cât și despre mâncare. Revelația serii pentru mine a fost leurda pane, un fel de tempura de leurdă. Eu sunt mare fană leurdă (cum altfel, având în vedere cât îmi place usturoiul?!) și primăvara o folosesc cât pot de mult, mai ales de când am descoperit cât de bună este trasă la tigaie în niște unt sau ulei de măsline. Dar acum, varianta asta pane este la fel de minunată și o să o aplic și eu la mine în bucătărie.
Amuse bouche-ul a fost un duo de canapes cu somon afumat și o spumă de ficat de rață, cu un spumant de la Jidvei, din care recunosc că am băut două pahare. A urmat apoi o combinație interesantă și asta pentru că în general vinul nu face casă bună cu oul și sparanghelul, dar în această variantă de sparanghel olandez, făcut cu un sos olandez reinterpretat, în care a apărut și niște lobodă și oul poșat, a fost e combinație reușită. Garnish-ul au fost niște boboci de leurdă, pe care i-am mâncat pentru prima oară. Vinul a fost o fetească albă de la Serve. Apoi scoicile St Jaques mi-au încântat papilele cu o cremă de ciuperci și garnisite cu niște frunze proaspete, ușor acrișoare, de lobodă. St Jaque-ul se servește cu chardonay în Burgundia, dar la Cafe Athenee s-a servit cu un cupaj Tohani Cuvee Valahorum. Melcii nu au fost niciodată printre preferații mei și nici de data asta nu m-au convins. Noroc că au venit acompaniați de acea frunză de leurdă pane despre care vă spuneam. Acest fel de mâncare a fost acompaniat de un Cupola Sanctis – Vestitor de Oprișor, ca să corespundă modelului din Bordeaux de servire. Mai exact, în toată Franța melcii merg cu vin alb, doar în Bordeaux ei se gătesc cu faimosul roșu de Bordeaux și atunci, în pahare ajunge tot vin roșu, iar Dealul Mare, de unde vine vinul servit, este pe aceeași latitudine cu Bordeaux-ul. Felul principal a fost un trio de carne, acompaniat cu un trio interesant de vin: aceeași fetească neagră de la Recaș, dar din ani diferiți. Recomandarea somelierului a fost interesantă pentru că aromele delicate merg cu carne mai delicată, deci vinul mai tână a fost recomandat pentru vită, cel de mijloc a mers cu mielul cu sos de leurdă, în vreme ce cel mai vechi a făcut pereche cu pieptul de rață aromat cu 5 spices. Desertul a fost inspirat de platoul de brânză franțuzesc, pe care eu, sinceră să fiu, nu l-am înțeles niciodată. Și mă bucur că chef Conde a ales să reinterpreteze acest „desert” și să facă o panna cotta care a fost într-un mare fel. Vinul a fost unul foarte catifelat și în niciun caz dulce, un cabernet sauvignon de la Vinarte.
Acestea fiind zise, după cina de la Cafe Athenee, în afară de o masă delicioasă, am plecat cu informații și cu idei de rețete, ceea ce este cel mai important.
