Poveștile de azi sunt scurte. De fapt este doar o poveste. Despre Bergamo, orașul universitar situat la o oră de Milano, care posedă și unul din cele două aeroporturi ce deservesc Milanoul.
Bergamo are un aer ce duce un pic spre Elveția. Sau cel puțin așa l-am perceput eu. Nu are nici pe departe aerul ăla mediteraneean al Italiei. De fapt, cred că întreaga Lombardie este diferită.
Orașul vechi, sau Citta Alta (adică orașul de sus) este, după cum îi spune și numele, cocoțat pe un deal. Are aerul clasic al unui oraș medieval, cu ziduri de piatră înalte, cu magazinașe la parterul clădirilor și cu piațete pline de turiști și localnici. Într-o astfel de piațetă, Piața Veche, am luat și eu masa de prânz. Tot aici era și o expoziție interesantă de urbanism, iar șezlongurile de metal, vesel vopsite, ofereau loc de răgaz celor ce treceau prin zonă. La Citta Alta urci cu funicularul sau cu autobuzul, ocolind, dar ce farmec are să iei autobuzul? Iar de la marginea orașului vechi ai o panoramă spectaculoasă asupra orașului nou.
Zona asta de nord a Italiei este mare mâncătoare de mămăligă, iar în Bergamo am văzut vitrinele cofetăriilor pline de niște prăjituri îmbrăcate într-o pastă de zahăr galbenă și făcute să pară ca niște mămăligi. Evident că nu am putut rezista tentației. Am încercat din două locuri și dacă prima era bună și aducea la gust cu o amandină, a doua era fadă și doar dulce.
Lângă gară, pe trotuar pur și simplu, am prins și un târg de producători de unde mi-am luat niște brânză și niște prăjiturele impertinent de bune.
Povești reale nu am din cele 3 ore petrecute le Bergamo, dar impresia generală este că e un oraș elegant, liniștit, care nu-mi prea inspiră Italia. În rest, vă las cu cele câteva poze.
