PLAYBOY LA FINAL

Nu știu dacă și Playboy este la final, niciunul dintre noi nu știe, pentru că nu se comunică, dar povestea mea cu Playboy a ajuns la final astăzi. În urmă cu o lună primeam preavizul de restructurare pentru că, mai nou, se pare că revistele glossy lunare pot fi făcute de un singur om… Sau cel puțin așa consideră proprietarii licențelor unor reviste, de altfel, foarte mișto la origini, cum este și cazul Playboy, dar și al altora ca Parents sau Shape.

Așadar, astăzi mi-am strâns și ultimele lucruri personale și am părăsit ceea ce a fost cândva echipa Playboy. După patru ani petrecuți la acest titlu, este momentul unei scurte priviri aruncate peste umăr. În decembrie 2011, scriam o postare similară, atunci când se încheiau cei 12 ani în care am lucrat cu sârg și plăcere la FHM. Atunci mă identificam cu brand-ul, era copilul meu, lucrasem la el de la numărul zero.

La Playboy, însă, nu m-am simțit niciodată cu adevărat atașată de acest titlu. Deși mi-a făcut plăcere să contribui la relansarea sa pe piață. Am venit cu speranțe, cu planuri mari, cu dorințe și idei și aprape de fiecare dată aripile ne-au fost tăiate, sistematic, una câte una, pentru a culmina cu declinul definitiv odată ce licența a fost mutată din grădina Mediafax în cea a Media Venture Capital și noii proprietari au considerat că respectul față de cititorii noștri, pe care îi câștigasem în ani, nu este suficient de motivant pentru a ne permite să facem o revistă la standardele pe care ni le-am fi dorit.

Dar la Playboy a fost și frumos. M-am jucat ani la rândul de-a stilistul, am realizat atât pictoriale de modă pentru bărbați, cât și aproape toate pictorialele cu fete. Și da, poate că o să vă gândiți că nu era prea mult de muncă din punct de vedere stilistic atunci când aveai de pozat femei dezbrăcate, da, mergeam la ședințele foto cu o punguță, spre deosebire de colegii mei de la alte publicații care cărau sarsanale peste sarsanale, însă găsirea echilibrului dintre dezbrăcat și îmbrăcat, la fel ca fata moșului, care să pună în evidență formele modelelor, cerea un pic de implicare. Iar asta mi-a plăcut cel mai mult! De scris am mai scris, vreau să cred că asta știu să fac destul de bine, și cu siguranță voi mai scrie, aici și în alte locuri, însă știu sigur că de ședințele foto îmi va fi cel mai dor. Și o știu pentru că deja îmi lipseau, de mai bine de jumătate de an, de când ne fuseseră tăiate bugetele de poze definitiv.

Și dacă tot vorbim despre pictoriale, în poza din deschidere am selectat copertele mele preferate din acești patru ani. Mai bine zis, pictorialele mele preferate. Și cred că din toate, cel mai mult îmi place cel cu Ruby, dar fiecare din celelalte au ceva frumos, chiar cred că am reușit să scoatem ce era mai bun din model și locație. Chiar și la pictorialul cu Eleni și coperta aferentă (stânga mijloc) care nu i-a plăcut unui director și a decis să fiu înlocuită pentru o vreme din postura de stilist cu Ovidiu Buta, pictorial care a fost însă preluat de 3 ediții internaționale, chiar copertă la ediția grecească, cea mai mare răspândire a unei producții de-ale noastre.

Indiferent de drumul pe care cariera mea îl va lua din ianuarie (și nu am nici cea mai vagă idee care va fi acesta încă!), rămân aici să îmi dau cu părerea și la Le Cabinet, unde încerc să îi ajut pe cei care îmi trec pragul. Așa că acum pentru mine Playboy a ajuns la final și nu pot decât să sper că uși mai sclipicioase se vor deschide în fața mea.