Am primit zilele trecute un mail foarte simpatic. Este despre cum nimic nu se schimbă, despre ce mănâncă românii de Crăciun dintotdeauna. Bine, nu chiar dintotdeauna, că dintotdeauna era cu brânză, varză și barză… ăăă… sau asta nu era de mâncat? Mă rog, să revenim. Deci nu dintotdeauna, ci de acum un secol cel puțin.
Poate că l-ați primit și voi sau poate că ați citit și prin alte locuri, dar dacă nu, priviți mai jos. Este incredibil cum nimic nu se schimbă! Știam că din punct de vedere politic și social suntem mereu la fel, dar mă așteptam ca deschiderea culinară să mai schimbe gusturile. Se pare că nu și de Crăciun. Pentru că, nu-i așa?, tradiția rămâne, binili învingi!
Am găsit, într-un vechi „carnet de bal” lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale,
negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor şi de doamna sa, Uţa, băcăniţă cu marfă bună şi ieftină dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Maşina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de Sifoane, la bariera Oborului.
Pe la ora 13, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu,
Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y.
Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre, încrucişate, şi tacâmuri de argint ”Sterling”, englezeşti, alune sărate şi ţuică de Văleni. Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul”, iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun. Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios – începeau să umple masa cu primele feluri de mâncare.
Ouă umplute, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel, sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert. Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Se aduceau sticlele de ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti. Apoi venea marea salată de beuf, făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare. Pâine albă şi neagră, de pe Lizeanu. Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic.
Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori.
Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre
şi pescărie. Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă. Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la
icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese. Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească.
Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană, de la Braşov. La un moment dat gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale. Cu mămăliguţă făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui. Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai, franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, pomana porcului! Două feluri de vin roşu, sec, Băbească şi Pietroasele. Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez. Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la „Armeanul”. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută.
Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri, călătorii şi vacanţe. Undeva,
în salonul mic, se auzea un patefon iar domnii invitau doamnele la dans. Apoi începeau să fie aduse fructele şi
dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le. Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un… pepene! Urmau cozonacii, imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao. Rahat nu se punea pe atunci. Vinul se schimba cu dulcele Cotnari. Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două. Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria.
Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceu unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc. Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote. De Crăciun nu se bea şampanie… doar de Revelion. Pe la ora zece seara, se aducea o a doua cafea, semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor.
A doua zi, prin curier, dom’ Pascale şi coniţa Uţa primeau cărţile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulţumire în care se arăta cât de bine s-au simţit.
Deci acum pe bune, ce s-a schimbat? Ia spuneți-mi voi câți nu aveți pe masă ouă umplute, decorate cu frunze de pătrunjel și salată de beuf decorată cu gogoșar murat?! Cred că doar peștele și vânatul lipsesc acum. În rest, totul era despre mâncare, nu despre sărbătoarea religioasă, fix ca acum. Da, aveau și cele două torturi dedicate sfinților, dar cam la asta se rezuma spiritul Crăciunului.
Nu știu cum vi s-a părut vouă, dar pe mine m-a distrat copios cum nimic nu s-a schimbat în ce mănâncă românii de Cărciun. Poftă bună!
Foto: Adrian Posteucă
