M-am aliniat. Așa m-am trezit ieri spunând într-o discuție despre yoga. Nu am realizat până ieri că de fapt așa stă treaba. Și când am scos porumbelul pe gură, m-am și luminat. Pentru că am realizat cât de bine am spus-o. Dar să vă luminez și pe voi, că am impresia că nu pricepeți nimic.
Eram ieri cu o prietenă și discutam despre yoga. Mai exact, eu îi recomandam unde să meargă la yoga aproape de biroul ei și ea îmi spunea că nu are răbdare pentru yoga. Și mi-am adus aminte că acum câțiva ani, o bună prietenă îmi tot zicea să merg cu ea la yoga. Și am fost o dată. Horror! M-am plictisit îngrozitooooor! Mă dureau toate cele… Au mai trecut însă niște ani și acum merg aproape cu plăcere la yoga.
Am zis „aproape”. Dar zău că e mare lucru și acest „aproape”. De la momentul înjuratului printre dinți și până acum, am ajuns în câteva locații unde se practică yoga și am avut parte de câțiva instructori, inclusiv orele de yoga pe care le făceam zilnic, acum un an, în India. Să ne înțelegem: eu am mobilitatea unei grinzi de beton și tae-bo-ul (și derivatele) continuă să fie clasa mea preferată de sport, însă undeva, cumva a început să îmi placă și la yoga. Și cred că un important rol l-au jucat de fapt orele de yogilates ale lui Carlos, care sunt mai dinamice. Plus că în India am descoperit Ashtanga Yoga, un tip de yoga mult mai activ decât Hatha, care se practică pe scară largă la noi. Și am mai descoperit un lucru esențial: chimia cu instructorul este foarte importantă, energia lui contează mult mai mult decât la alte ore de grup. Iar la World Class, unde îmi fac veacul de vreo doi ani, Carlos și Andreea Belu sunt singurii cu care am rezonat din toți instructorii de yoga la care am fost.
Dar ce s-a întâmplat de fapt? Sinceră să fiu, nu știu. Nu am făcut ceva anume în direcția alinierii. Alinierea e un termen ce se referă la energii, la meridiane, la componentele metafizice ale corpului. Nu am lucrat în mod special pentru a o obține, dar am început în ultimii ani să lucrez mult mai mult cu mine. Și, cumva am ajuns în punctul ăsta. Mai e mult până departe, mai am multe de lucrat până să ajung să fiu 100% prezentă în oră, să nu îmi mai las gândul să zboare aiurea în timp ce execut Războinicul. Și da, mai am ceva de lucrat și să rezist la clasele de yoga de o oră jumate, cum sunt ele de obicei în alte locații decât sala de sport unde țin o rezonabilă oră. Dar ieri, când mi-a ieșit porumbelul cu „m-am aliniat”, m-am bucurat enorm de această descoperire!
