ŞI ANUL ACESTA…

… a ajuns la un final şi se cere analizat. Îninate de a vă spune că a fost parcă un an nicicum, înainte de a aduna plusurile şi minusurile, aş vrea să fac un pic haz de necaz… Am stat acum şi am citit din urmă postările similare de la finalul fiecărui an. Şi India vine mereu să mă bântuie; dacă ai citi doar acele postări, ai putea spune că e chiar o obsesie. Ei bine, o spun repede acum, ca să scap de ea şi ca voi să uitaţi de ea până la sfârşitul parcurgerii acestui articol: nu a fost nici anul ăsta… poate la anul. Gata! Am zis-o. :D Acum să ne concentrăm pe restul.

Spuneam la început că a fost un an nicicum. Nu mă pot plânge că a fost un an foarte prost, dar nici un an bun nu a fost. Nu a prea avut highlight-uri. Într-un fel e trist să afirm că cel mai bun lucru la un an a fost vacanţa. Nu ar trebui să fie aşa. Nu ar trebui ca 5 zile din 365 să fie punctul culminant. Şi totuşi anul acesta cu asta mă pot lăuda: cu 5 zile demenţiale la New York. Am venit la început de an mesmerizată de înălţimile Bangkokului şi vraja a continuat cu poveşti frumoase din New York spuse la televizor, aşa că pata mi s-a pus pe America, pe New York, şi măcar atâta lucru s-a legat.

Un alt punct important aş putea zice, a fost acela că am reuşit să-mi obţin acreditarea finală, cu titlu internaţional, în practicarea regresiilor, deci una din rezoluţiile de la începutul de an, s-a realizat. Chiar dacă era ceva firesc, ce decurgea clar din şirul evenimentelor. Cu asta nu pot să spun neapărat că am acumulat mai multe cunoştinţe profesionale, adică formularea mai exactă a rezoluţiei, însă a contribuit. Şi eu simt că am mai crescut profesional, am avut mai mulţi clienţi (şi asta am cerut la bilanţul precedent) care m-au ajutat să învăţ mai mult şi le mulţumesc pentru că mi-au dat această posibilitate. Dar nici anul acesta Le Cabinet nu a devenit ceea ce îmi doresc să devină. Mai aşteptăm… că doar mă lăudam anul trecut că am învăţat să am răbdare…

Nici nu m-am distrat pe cât mi-aş fi dorit anul ăsta. Am mulţi prieteni, prieteni minunaţi, cărora le mulţumesc că există în viaţa mea şi că mă suportă, dar nu ştiu de ce, anul acesta am simţit mai mult ca în alţi ani lipsa unei găşti şi nostalgia grupului din adolescenţă m-a mai lovit din când în când. Anul ăsta, de ziua mea, am trăit două mari dezamăgiri, care, oricât de hilar ar fi, nu au avut legătură cu cifra (aşa cum ar fi fost normal la schimbarea de prefix şi criza despre care se vorbeşte în folclor), ci cu ceva mult mai profund. Au fost două dezamăgiri, una exterioară şi una interioară. Cea interioară a sfredelit ca un fier încins mândria mea, şi ştiţi că leii sunt foarte loviţi atunci când ratează, când nu sunt capabili să „provide” (uite că nici să găsesc cuvintele potrivite în limba mea nu sunt în stare) mai ales  în faţa lor înşişi. Iar pentru mine, faptul că nu am fost capabilă să îmi ţin promisiunea în faţa mea pentru o aniversare la care visam de mulţi ani, a fost destul de dramatic. Iar dezamăgirea exterioară nu a făcut decât să întregească tabloul. Chiar stăteam şi mă întrebam: oare avem dreptul la un număr constant de prieteni în viaţă? Şi pentru ca unul nou să poată penetra cercul tău intim, un altul trebuie să iasă? Tare n-aş vrea să fie aşa! Chiar mai am loc!

Nu ştiu sigur dacă anul ăsta, nu pot să pun degetul pe data exactă, dar cred că am învăţat ceva de care cuconimea de la mine din familie ar fi mândră. Mă rog, am făcut un pas spre învăţare, dar tot e un progres. Am învăţat să nu mai am limba aşa de ascuţită şi să fiu un pic mai docilă cu bărbaţii… care şi-au câştigat acest drept. Restul, să pună mâna să mă îmblânzească! Hihihi…

Pentru la anul, îmi doresc obişnuitele distracţie, clienţi care să îmi provoace capacităţile terapeutice, iubire şi împăcare sufletească şi… poate o minune. Credeţi că sunt prea mare (ca să nu zic bătrână) pentru a mai crede în minuni?! Şi vreau să am o vacanţă thailandeză frumoasă (pentru care, btw, trebuie să mulţumesc juriului care m-a desemnat câştigătoare, ca să nu zic sorţii, în concursul de gătit), iar micile şicane din programarea ei să nu fi fost decât un foc de paie. Şi, ca de obicei, îmi doresc să călătoresc şi mai mult. Nu mai spun unde! Frumos să fie. Şi bani să am, să le pot face pe toate. Aleluia!

Ah, şi ar mai fi ceva… Poate anul ăsta îmi găsesc timpul şi inspiraţia să mă aşez în faţa tastaturii şi să duc la bun sfârşit un plan mai vechi, mare şi de suflet care îşi aşteaptă cuminţel rostul pe lumea asta. Ţineţi-mi pumnii!

PS: Şi vreau să mă ţin de dorinţa de a mânca mai sănătos. Adică să am o alimentaţie mai bogată în toate acele super-alimente, nu neapărat să renunţ la junk-uri, că-s bune ale dracu’! Dar na, nu strică să mănânc mai multă quinoua, peşte, avocado, afine, goji (cu ăsta mă tot lupt şi nu-mi iese), chia, cătină, alge, ceai verde, apă cu suc de lămâie la trezire, etc.

Să aveţi un an mai bun decât acesta!