Pe la începutul toamnei, atunci când îşi arătase colţii nemiloşi de credeam că vine direct viscolul, a fost o zi din aia urâtă, cam ca cea de azi, care mi-a trezit mai multe pofte, printre care şi cea de a scrie despre poftele de toamnă. Ştiu, sună complicat… Numai că în zilele alea am fost atât de ocupată, încât nu am reuşit să îmi organizez un pic de timp şi pentru scris. După care, ce să vezi?!, a venit vara! Deci postarea mea nu-şi mai avea locul în feed, amânând-o pentru zile mai bune… mai bune de scris aşa ceva, evident. Pentru că, dacă aţi apucat să mă cunoaşteţi cât de cât, ştiţi că o zi ca cea de azi e departe de a fi bună în accepţiunea mea. Şi totuşi, uite că e bună de ceva.
Hai că am complicat introducerea asta al naibii de mult. Dacă nu v-am pierdut deja, iată mai jos ce voiam să povestesc.
Eu sunt o tipă solară, ador lumina şi căldura. Dar trebuie să trăiesc într-un climat neplăcut nevoilor mele. Aşa că trebuie să mă adaptez. Deci încerc să găsesc elementele frumoase din orice. Normal că nu îmi iese mereu. Dar cu asta am reuşit să-mi iasă. Aşa că atunci când sunt astfel de zile, plăcerea mea e să stau acasă. (Deci ar fi de preferat să pice în weekend vremea urâtă!) Şi asta pentru că un fel de melancolie şi confort se întrepătrund cu imagini pe care retina mea le-a salvat de aiurea pentru a croi acel puf plăcut în care să mă scald.
Eu, toamna ploioasă (pentru că încă e toamnă!) o asociez cu zona scandinavă, cu interioare calde şi minimalist decorate, predominate de pereţi albi şi lemn natur lăcuit, mobilate Ikea-like. Şi asta mă duce cu gândul şi pofta la redecorare. M-aş duce la Ikea să mă înfrupt din diverse, măcar din accesorii. Da’ pe unde să le mai pun şi pe astea? De asemenea, în spatele geamurilor mari, pictate de stropii de ploaie reci, prin care abia se întrevede o lumină difuză filtrată de norii opaci, îmi place să gătesc mâncăruri pline de arome, grele şi ele, cu sosuri şi rădăcinoase, cu carne şi vin. Era un serial culinar, pe Paprika, cu un englez meticulos care mergea adesea în mica lui grădină pentru a-şi culege materia primă, iar mica lui grădină englezească era adesea scăldată de ploaia insulară, aşa că aceasta este o altă imagine ce-mi compune mood-board-ul tomnatic: gătitul pe ploaie. Şi dacă nu gătesc, atunci poate mă aşez confortabil în fotoliu, cu o carte interesantă în mână, ceva muzică clasică în boxe şi o cană de ceai negru cu masala sau de cicolată caldă şi corpolentă.
Şi doar aşa, toamna mohorâtă poate fi suportabilă.
Acum vă las că mi s-a făcut poftă de nişte plăcintă cu dovleac şi un ceai Earl Grey. Şi poate nişte Buddha Bar…
