Săptămâna trecută, într-o zi, nu mai ştiu cu cine vorbeam, însă tema era pantofii frumoşi şi confortabili. Sau inconfortabili. Şi persoana respectivă zicea că parcă Anna Wintour zicea ceva de genul că o pereche de pantofi dacă sunt confortabili, sigur nu sunt frumoşi… Atunci mi-am notat că vreau să scriu o postare despre chestia asta. Azi am avut timp şi zic hai să mă pun să caut declaraţia exactă ca să nu vorbesc aiurea.
Nu am găsit-o. Pentru că nici măcar nu ştiu dacă era a Annei sau a altei dive din astea preţioase. Şi nici declaraţia în sine nu o aveam cuvânt cu cuvânt. Însă în căutările mele am descoperit o grozăvie şi mai mare. Christian Louboutin care spunea ceva asemănător, doar că mult mai grav. „Urăsc conceptul de confort. Este ca şi când oamenii ar spune că nu se iubesc cu adevărat, dar sunt într-o relaţie confortabilă. Abandonezi multe idei când eşti prea confortabil.” O comparaţie complet aberantă şi nefondată, domnule Louboutin!
Da, Louboutin crează pantofi spectaculoşi, dar parcă sunt făcuţi din tablă, parcă sunt instrumente de tortură aduse din Evul Mediu cu un mic facelift. Ador pantofii frumoşi şi dacă mi-aş permite, financiar şi locativ, aş avea sute de perechi. Nu-mi permit. Dar asta e altă poveste, însă. Totuşi mi-am băgat picioarele în Louboutin şi nu am ştiut cum să le scot mai repede. Nu aş da atâţia bani în veci pe o pereche de bibelouri. Am încălţat şi Jimmy Choo şi am văzut că se pot face pantofi frumoşi şi confortabili.
Pentru mine pantofii sunt esenţiali în compunerea unei ţinute, dar să nu uităm că femeia care se vrea modernă, sau uite, eu, ca să nu mai generalizez atât, am o viaţă care începe dimineaţa şi de cele mai multe ori se termină undeva în noapte. Chiar şi în zilele în care îmi fâţâi toată ziua fundul în maşină, tot trebuie să petrec 12 ore, dacă nu mai mult, într-o pereche de pantofi, trebuie să bifez diverse evenimente şi să alerg în diverse locuri. Deci dacă îmi asum pe proprie răspundere o ţinută accesorizată cu nişte tocuri frumoase, am pretenţia să pot duce la bun sfârşit această asumare.
Louboutin mai spune că el crează pantofi de damă pentru satisfacţia bărbaţilor care nu pot rezista tălpii roşii a perechilor lui. Dincolo de misoginismul acestei afirmaţii în care femeia pur şi simplu se pare că nu contează (eu nefiind nici pe departe cea mai feministă fiinţă din perimetru), mă mai gândesc la o chestie. Bărbatul hornizat de pantofii ameţitori ai partenerei, dacă e hornizat strict de ei (cam nasoală situaţia asta creionată de designer, totuşi…) şi nu e vreun fetişist al labelor picioarelor, va dori ca ea să păstreze minunăţiile în picioare pe parcursul desfăşurării hornizării. Deci, femeia şi dacă stă cu cracii în sus, nu alergând o zi întreagă, tot trebuie să suporte supliciile orchestrate de faimosul designer… Dar da, ce idei am şi eu, de ce să abiă şi femeia parte de plăcere?! Poate că Louboutin şi-a făcut şcoala în Africa…
Am şi eu pantofi în care cu greu rezist o oră, pe care i-am primit cadou şi care sunt foarte frumoşi, dar care, oricât de mult mi-ar fi plăcut, sigur nu ar fi fost pe lista mea de achiziţii. Pentru că vreau confort. Pentru că nu pot să iubesc ceva ce îmi provoacă o durere constantă. Pentru că o relaţie confortabilă fără iubire (un pic cam utopic totuşi conceptul, pentru că lucrurile stau mult mai complicat decât par într-o relaţie) nu are nicio legătură cu inteligenţa unui designer atent la detalii. Dacă Louboutin ar fi zis: „Pantofii mei nu sunt pentru oricine, pentru orice calapod, sunt femei care se simt bine în ei”, l-aş fi respectat în continuare ca bun creator. Dar să faci un titlu de bravadă din faptul că nu eşti capabil să creezi un produs perfect, mi se pare revoltător.
