Am mai spus-o probabil şi cu alte ocazii: îmi place să fac poze din perspectiva imaginii, a esenţei artistice, însă nu mă pasionează fotografia la modul tehnic. Pur şi simplu merg pe stradă şi văd peisajul în cadre fotografice, văd colţuri şi detalii. Panoramele nu sunt în topul preferinţelor mele pentru că sunt atât de previzibile.
Ieri am aterizat pe terasa unui bloc din centurl Capitalei şi imaginile mi s-au părut irezistibile. Îmi place să scot frumosul din urât şi să evidenţiez contrastele. Pozele nu sunt prelucrate cu Instagramul, ci cu un alt editor foto. Pe vremea când Instagramul a luat amploare, telefonul meu zgârcit cu spaţiul de memorie internă nu l-a primit în braţele sale, aşa că nu am fost atinsă de virusul ăsta. Acum mă întreb de multe ori dacă să îmi fac sau nu cont, însă până atunci am descoperit această aplicaţie foto care mă încântă şi cu care pot să mă joc pe bunul plac. Sigur, cadrele sunt ele în sine un spectacol, dar când fac poze din astea de mă chinuie talentul, care nu sunt doar redarea unor locuri, parcă mă mănâncă degetele să le editez un pic, să mă joc un pic cu nuanţele. Şi asta am şi făcut!
