ÎMI MAI ŞI PLACE

Într-un sistem manelisto-rapperesc, aş putea fi desemnată Prinţesa Nemulţumirii. Cel puţin aşa sunt de părere anumite persoane. Şi, recunosc, nu sunt departe de adevăr pentru că sunt greu de mulţumit iar „Nu-mi place” apare frecvent în vocabularul meu cotidian.

Dar uite că se mai nimereşte să-mi şi placă una-alta. Dacă aş fi spus de fiecare dată când îmi place ceva, efectul spectaculos de „Uite, bă, că şi Prinţesa Nemulţumirii a pus botul pe labe”, nu ar mai fi avut loc. Aşadar, pregătiţi-vă pentru o listă ilustrată cu ultimele chestii pe care le-am descoperit şi au marcat pozitiv la impresia artisitcă.

Acum câteva săptămâni a avut loc la Muzeul Satului un festival/ târg indian şi am dat o raită pe acolo. În curtea unei case tradiţionale româneşti, la umbra unui arbore bătrân, sub un cort alb era un morman de produse tradiţionale indiene. Mai exact, un magazin online cu astfel de produse, localizat în Bulgaria şi care face periodic naveta la Bucureşti pentru a aproviziona şi doritorii de aici cu delicatese indiene. Am umplut o sacoşă cu tot felul de chestii, unele de refill, altele new entries, şi am plecat de acolo cu indicaţiile pentru comenzile viitoare. Gama este variată, indienii sunt simpatici şi preţurile sunt mai mult decât decente. Ca să vă dau un exemplu, laptele de cocos pe care îl luasem de la ei cu 8,5 lei, la un alt stand din zonă, era 23 lei… Aşadar, Sokoni primeşte un mare like de la mine şi o recomandare către alţii.

Şi dacă tot suntem la capitolul mâncăruri asiatice (vă previn încă de pe acum că multe din noile mele plăceri sunt din zona culinară, asta că să ştiţi să nu avem discuţii la finalul articolului!), o să vă spun că am descoperit zahărul de melasă. Este demenţial! Mi l-am luat din hypermarket, nu mai ştiu de la care, ca să îl folosesc în preparatele asiatice, să nu mai înlocuiesc ingredientele cu surogate, şi de cum l-am deschis, a fost dragoste la prima vedere.

Părăsind doar temporar registrul gustativ, vă spun că am fost invitată de către simpatica Noemi acum două săptămâni la lansarea unui studio express de frumuseţe. Zis mai puţin pompos, Monroe este un salon de înfrumuseţare mai dichisit. Ce mi-a plăcut, însă, este că e decorat cu o foarte mare grijă la detalii, cu mult bun gust, făcut cu bani şi situat în zona mea preferată din capitală, lângă piaţa Floreasca.

Şi dacă tot a fost explozia de culoare de la Monroe, să o leg aşa, artistic, de delicioasele îngheţate „americane” de la Lidl. Rivalizează cu uşurinţă cu Nirvana, Haagen Dazs şi alte fiţe şi au preţ de Amicii. Aproape. Mai era şi varianta cu banane, dar nu a supravieţuit până să-mi vină mie ideea de a o lăuda şi online.

Şi acum, într-un flux firesc, mă opresc la Box of Grey. V-am mai spus ce impresie mi-a lăsat mie isteria cu cele 50 de umbre ale lui Grey, dar răsfoind GQ-ul de vară am descoperit site-ul ăsta cu tot felul de kituri BDSM soft, inspirate de roman. Nu am rezistat tentaţiei şi am prezentat şi eu unul în Playboy şi uite că mă bântuie şi revin la ele. Mă întreb totuşi de ce, pentru că nu prea am nevoie de toate jucărelele alea. Mai ales că multe din ele există în posesiunea mea într-o formă sau alta, dar modul lor de prezentare mi se pare aşa de frumos, elegant şi chic, chiar purtabil, încât m-a captivat. Sau capturat… :)))

Acum mă întreb dacă să continui aşa cum m-a dus gândul şi să ajung de la Box of Grey la Mihaela Rădulescu sau să trec iar la mâncare. Hai cu Răduleasca, totuşi! Am mai spus-o în repetate rânduri că îmi place de ea. Am început să o urmăresc pe facebook în postările ei ironice şi am descoperit că participă la site-ul comun al habarnistei Dana Budeanu, unde îşi ţine platforma de blog. Ele sunt prietene. Eu nu o cunosc pe Budeanu decât din poveşti. Cine ştie, poate că mi-aş schimba părerea despre ea dacă aş avea contact direct cu ea. Şi despre mine se spun multe şi totuşi îmi place de mine, deci nu mă hazardez să-mi fac opinii din opiniile altora, dar până una-alta nu-mi place de ea (ah, la naiba!, parcă postul ăsta trebuia să fie despre ce-mi place…). Deci, nu mă abat stânga-dreapta şi îmi arunc câte un ochi periodic pe blogul Mihaelei, care, printre altele, are şi o copertă foarte atractivă.

Şi să încheiem simetric, cu delicii culinare. Pâinea întâi. Am aflat de pe blogul lui Mazi despre Pain Plaisir, o brutărie/ cofetărie despre care scria cu mare entuziasm. Am ajuns şi eu acolo, pe lângă piaţa 1 Mai şi am luat o pungă plină cu pâineturi. Pâinea cu măsline şi cea cu roşii sunt fenomenale, iar chiflele cu nigella şi curry merită deplasarea până acolo. Deci da, mai trec pe acolo fiindcă a fost tare bun. Dar nu prea des!

De la brutărie, m-am oprit la măcelărie. Exact aşa cum văd eu prin serialele cu Jamie Oliver sau mai ştiu eu care bucătar pasionat care îşi are furnizorii proprii ocolind supermarketurile, aşa am încercat să fac şi eu un tur de forţe. Partea nasoală e că pentru a trece pe la toate micile stabilimente artizanale cu bunătăţi, îţi trebuie o zi întreagă în care să străbaţi Bucureştiul în toate părţile. Dar uite că am ajuns în sfârşit şi la măcelăria Cuţitul Iscusit. După experienţe neplăcute cu măcelăriile de la mine din piaţă şi alte experienţe insipide cu carnea din hypermarket, chiar căutam o măcelărie bună, aşa că atunci când am primit invitaţia de a merge la deschiderea unuia din magazinele din lanţ, pe care am ratat-o din motive obiective, mi-am propus să ajung acolo. Acolo fiind pe Titulescu, aproape de Piaţa Victoriei. Şi am găsit, pe lângă cărneturile obişnuite, diverse vânaturi şi raiul bărbaţilor: tot felul de tipuri de carne gata marinate, preparate, numai bune de aruncat pe grătar fără alte complicaţii, câteva variante de mici şi multe variante de cârnaţi. Toate preparate de ei. Deci mai trec pe acolo!

Şi să închei aşa, culturistic-gen. Mi-am luat cel mai nou produs al redcaţiei Decât O Revistă, un fel de almanah, aş putea zice, cu articole din zona culinară, Omnivor. Coperta nu e deloc catchy, dar de data asta, având recomandări bune şi aşteptări mari, nu m-am lăsat intimidată de exterior şi chiar m-am bucurat de interior. Şi dacă tot m-am dus la Cărtureşti să mi-o cumpăr, am luat şi cartea lui Bourdain, dar pe care nu am citit-o pentru că o păstrez pentru lungile ore crunte din avionul care mă va duce spre vacanţă.

Gata, că ce-i prea mult strică, v-am consumat şi vouă deja toată pauza de prânz şi îmi distrug şi eu reputaţia…