Fix cum zic și în titlu, a fost un an nicicum… Nici prea prea, nici foarte foarte. În afară de faptul că am schimbat prefixul, anul 2023 nu a avut niciun highlight. Nu mi-a mers nici bine, nici foarte rău pe niciun plan, deși mai toate horoscoapele prevedeau un an spectaculos pentru lei. Nu a fost.
Să încep așa, cu recapitularea a ceea ce a fost frumos, că sigur o să termin într-o notă negativă până la urmă, după cum mă simt la acest sfârșit de an.
Așadar, călătoriile. Anul l-am început frumos, cald, cu soare, apă turquoise și mâncare bună, în Thailanda, unde mi-am petrecut prima lună. La scurt timp după, am pornit în colțul diametral opus (hai că suna bine, că pământul sferic are colțuri!) al planetei către Argentina, Chile și a lor Patagonie, punctul extrem sudic al Americii Latine. Buenos Aires mi-a plăcut mult, restul au fost la capitolul bifate. Ceea ce a fost simpatic, însă, a fost senzația pe care am avut-o la un moment dat, în zona cea mai sudică, atunci când pe mare fiind, m-am uitat pe google maps și am conștientizat că sunt la capătul lumii. Următoarea destinație, pe care voiam să o bifez de mult, a fost Tel Aviv. Și ce mi-a mai plăcut! Scurt și gustos, așa a fost city break-ul ăla, și cu siguranță un loc în care m-aș mai întoarce. A fost și o excursie de o zi în Skiathos, ocazie cu care am văzut insula și mi-am făcut o părere, și anume că e frumoasă, verde, dar prea liniștită și mică pentru gustul meu. S-a întâmplat și un city break la Bratislava, că nu ajunsesem până acum, dar și unul în Santorini, de ziua unei prietene, unde am revenit cu plăcere. Deși Bulgaria este o destinație pe care mulți români o știu pe dinafară, eu nu am prea explorat-o, așa că m-am bucurat să am ocazia să o fac în toamnă când am ajuns pentru un weekend la Nesebar. Aproape de finalul de an am marcat și cea de-a 43-a țară în contabilitatea mea, odată cu vizitarea Marocului, pe care mi-l doream de 20 de ani (nu exagerez) și tot nu se lega. Acum s-a legat. M-a lăsat destul rece. Dar mă bucur că am fost. Iar acum mă aflu în Mexic, unde am revenit pentru a-mi petrece două luni de iarnă, și unde mă bucur de energia locului, de oameni, de temperaturi și, în curând, voi porni și în explorarea țării dincolo de ce am văzut până acum.
În rest, viața a curs normal, clienți, evenimente, puține clase la Horeca School, zile însorite pe lac la iWake și o petrecere semi-reușită de ziua mea. Mă întorsesem din Thailanda cu mult chef de muncă, cu idei și dorințe, dar nu s-au concretizat. Mi-am dorit anul ăsta să ajung la Burning Man și nu s-a întâmplat. Bine, având în vedere cum s-au întâmplat evenimentele la această ediție de festival, mai bine că nu am ajuns. Undeva pe drum mi-am pierdut și dorința de a medita mai mult pe care o aveam anii trecuți și este supărător, dar pur și simplu nu am simțit să o fac, am făcut-o rar, când am simțit nevoia, dar în rest, mi-am pierdut speranța, nu am mai văzut rostul. Nici anul ăsta nu s-a materializat proiectul editorial pe care mi-l doresc și, sinceră să fiu, încep să cred că nici nu se va mai întâmpla vreodată. Ah! Și nici în 2023 nu am condus un monster truck!
Ce-mi doresc de la 2024? Mi-e frică să îmi mai doresc ceva. Degeaba mi le mai doresc, că tot nu se întâmplă. Așa că nu pot decât să sper că vom fi sănătoase eu și mama (și oamenii dragi mie, dar la mine și mama e implicare directă), că mă voi descurca financiar și că nu va începe războiul mondial. De aici în sus, sky is the limit, doar că momentan e un pic înnorat.
Dar hei!, sunt în Mexic și îmi place aici! Așa că până una-alta, viva la vida!, vedem noi mai departe ce mai e. Vă las, ca să mă pregătesc de ieșitul la o mezcalita și o artificie!
La mulți ani!