Am tot văzut în ultima vreme emisiuni de pe la alţii despre halul în care mâncarea este aruncată pur şi simplu şi cum, astfel, se cheltuie mult mai mulţi bani. Şi evident că am o părere despre toate astea. Punctele de atins sunt destul de multe şi încerc să nu mă lovească Alzheimerul fix acum şi să pot să fiu coerentă.
Aseară am văzut ultimul episod (după ce le văzusem şi pe precedentele) dintr-o emisiune britanică în care doi bucătari îi învaţă pe diverşi cum să îşi economisească banii cheltuind inteligent pe mâncare şi gătindu-şi-o cu cap. Însă episodul de aseară a fost apogeul aruncatului de bani la gunoi. O familie nu păstra niciodată nimic din ce rămânea din mâncarea de la o masă. Un pui întreg? Păi au mâncat nişte piept şi… gata, întregul pui rămas ajungea în pubelă. Banane un pic pistruiate de maro? În coş, evident!
O altă emisiune, pe care am văzut-o mai demult îi avea ca protagonişti pe nişte bucătari care participau la un fel de concurs de adunat ingrediente de aruncat şi preparat un dineu pentru 100 de persoane numai de acele produse aruncate. Exista şi un inspector sanitar care verifica tot ce chefii aduceau. A fost incredibil cât peşte, câtă carne, câte legume au putut să adune, produse perfect valide. De exemplu, de la un producător de pui, au luat puii care, atunci când sunt curăţaţi, li se mai fractura câte o aripă, astfel nemaifiind potriviţi pentru magazine. Pentru că nu mai erau perfecţi. La fel şi legumele care prezintă semne de imperfecţiuni.
Da, şi mie îmi place să cumpăr fructe frumoase, legume cât mai proaspete şi, în general, ingrediente cât mai aspectuoase pentru că aşa ai impresia că şi preparatul final va ieşi el însuşi aspectuos. Pe de altă parte, poate că este şi datorită stilului auster de viaţă prin care au trecut românii atâţia zeci de ani, dar la noi în casă mâncarea se aruncă doar atunci când este acrită, stricată în adevăratul sens al cuvântului. Deşi sunt convinsă că şi în România citadinul modern aruncă tone întregi de mâncare. Dar parcă nu atât de multă ca în America, de exemplu.
Eu reciclez ce se poate recicla. Folosesc produsele la maxima lor capacitate în general. Mereu mi s-a părut strigător la cer cum restaurantele, supermarketurile şi alte locuri unde rămâne mâncare, aruncă pur şi simplu resturile în condiţiile în care sunt atâtia oameni care s-ar bucura de ele. Sau animale. Şi într-o zi am întrebat-o pe directoarea de marketing a unui mare hotel de la noi, pe care o ştiam destul de responsabilă social, de ce nu fac nimic în această direcţie. Atunci mi-a explicat că legislaţia este atât de idioată şi costurile ar fi atât de mari încât este mult mai ieftin să arunce mâncarea rămasă decât să o doneze fie şi unei fundaţii care se ocupă de câinii fără stăpân.
Toate astea sunt fapte. Care mă revoltă. Războinicul social din mine mai scoate capul la suprafaţă din când în când. Însă societatea care m-a crescut are în continuare grijă de mine şi mă bagă la fund imediat cum vede că am tras prea mult aer în plămâni şi prind glas. Astfel, nu aş putea să devin freegan – am şi eu limitele mele. Dar cred că voi fi mult mai indulgentă cu produsele pe care le cumpăr, nu voi mai urmări perfecţiunea. De fapt, am început deja să o fac. La mine emisiunile respective chiar au tras un semnal de alarmă. Mă întreb însă ce s-ar putea face ca toată lumea să devină mai preocupată de pământul ăsta pe care ne desfăşurăm existenţa. Dar probabil că e fix ca utopica pace mondială: interesele sunt mult prea mari. Iar oamenilor le pasă prea puţin. Poate că modul de a trăi “După mine potopul” este mai sănătos pentru economia neuronală personală. Dar uite că în cazul ăsta eu refuz să fac economii!
Cred că am reuşit să ating toate liniile care converg în punctul conştiinţei sociale şi al bunăstării personale. Sunt în una din acele perioade în care mă apucă aşa… Aş vrea să pot să fac mai mult. Dar nu pot. Însă ar fi un motiv de satisfacţie şi dacă măcar o singură persoană ar fi mai responsabilă înainte să arunce la gunoi un produs alimentar, fie că îl arunca cu mâna sa sau prin intermediar, atunci când refuză să cumpere ceva ce nu e perfect.