Calculatorul nu prea tine cu mine azi (e in trendul zilei), asa ca ma vad nevoita sa scriu fara diacritice.
Deci se mai duce unul. Un an, evident. A fost un an complicat. Obositor. Am plans si parca am si ras. Da, cred ca am si ras. Anul trecut ziceam ca a fost mai bun decat precedentul, nu cu mult, dar ar fi bine sa pastrez linia ascendenta. Iar anul asta pot sa spun ca s-a mentinut. Am calatorit mai mult decat ma asteptam si evident mai mult decat anul trecut. Aproape si departe. Cu treaba si de placere. Am cunoscut oameni frumosi. Mi-am definitivat studiile in hipnoza regresiva, dar asta nu inseamna ca ma opresc aici cu invatatul si participatul la workshop-uri. Cabinetul s-a mai pus cat de cat pe picioare. Am muncit mult. Am ajuns sa fac ceea ce mi-as fi dorit sa fac acum 5 ani dar nu s-a putut. Iar acum nu ma mai intreseaza acelasi lucru. Ironia sortii! De fapt am constatat ca viata mea e un continuu sir de amanari, in cel mai fericit caz. Aproape niciodata nu reusesc sa primesc ceea ce imi doresc atunci cand imi doresc, cand am nevoie. Dar am invatat si sa am rabdare. Multa.
De fapt, cred ca cea mai mare achizitie a acestui an este acceptarea. Am reusit sa invat sa accept lucrurile asa cum sunt. Doar sunt. Punct. Sa nu ma umflu insa in pene. Faptul ca am invatat sa le accept nu inseamna ca nu ma mai consuma, ca nu mai sufar. Ci inseamna ca am inteles ca trebuie sa le iau ca atare ca nu pot face nimic ma mult decat tot ce mi-a stat in puteri sa fac. Deci cred ca a fost un an bun. E o achizitie importanta. Nu stiu daca pur si simplu s-a intamplat sau daca e ceva ce vine cu varsta. Si cred ca aceasta acceptare are legatura si cu unica rezolutie pe care mi-am propus-o pentru anul asta: to let go. Si au mai fost catva chestii foarte personale pe care le-am aflat despre mine si m-au incantat.
Ce nu mi-a iesit inca este jobul. Continui sa lucrez pe doua fronturi, ceea ce este cam extenuant. Speram ca la un an dupa ce mi-am deschis cabinetul sa fiu capabila sa raman doar cu el, cel mult cu o colaborare la revista, dar nu a fost cazul. Poate la anul.
La anul… sa vedem ce o sa mai fie. Sa zicem ca imi doresc obisnuitele: mai multa distractie, mai multe cunostinte profesionale, mai multi clienti la cabinet, mai multe calatorii, India, evident, poate anul asta, si mai muta liniste sufleteasca. Desi am mai constatat ceva anul asta: imi place sa simt emotiile. Nu vreau sa le neutralizez, vreau sa le simt pur si simplu, indiferent cat sunt de dureroase. E foarte placut sa simti ca traiesti. Dar parca ar prinde bine si un pic de liniste sufleteasca.
Sa aveti un an bun!
