După cum vă povesteam, săptămâna trecută nu a fost cazul de gătit ca la televizor. M-am îndeletnicit cu feluri ceva mai de casă. Nici săptămâna asta nu m-am conformat cu totul concursului.
Prima probă, cea a cutiei surprizelor, a cuprins o cantitate impresionantă de ingrediente. Foarte ofertantă şi totuşi complet derutantă. Ca atunci când te afli într-un magazin de bijuterii şi nu ştii la ce să te uiţi, ce să alegi. La fel şi acum: foarte multe ingrediente din care să realizezi un desert. Dar totuşi, ingrediente bazice, care îţi dădeau posibilitatea să faci reţete relativ clasice, şi greu de impresionat juriul. Sper să fi notat cam tot ce era acolo, pentru că viteza cu care le prezentau era foarte mare, dar cred că am surprins esenţialul: aluat de foietaj, mascarpone, făină albă şi neagră, sirop de glucoză, ouă, lămâi, pişcoturi, miere, vanilie, smântână dulce, ciocolată albă şi neagră, unt, zahăr vanilat, portocale, brânzică de casă, frişcă vegetală, scorţişoară, caju, margarină, zmeură, fulgi de migdale, mure, coacăze, căpşuni, mentă, lapte, coniac şi cacao.
Niciun concurent nu a folosit aluatul foietaj şi probabil că dacă aş fi fost acolo, m-aş fi gândit şi eu să-mi fac singură aluatul, ca să impresionez, deşi au fost şi concurenţi care au folosit pişcoturile ca atare, acoperite cu o cremă de mascarpone şi atât. Eu m-am decis să fac un foietaj umplut cu fructe de pădure şi cremă de ciocolată albă şi neagră în care am pus coniac, presărate apoi cu caju sfărâmat. Mereu mi-a plăcut combinaţia de fructe de pădure cu ciocolată, iar combinaţia de ciocolată foarte dulce albă cu cea amăruie i-a dat o savoare aparte. Cât despre menta de decor, mâncată în combinaţia cu fructele şi ciocolata, făcea toţi banii.
Câştigătoarea probei desertului a avut din nou o misiune dificilă: cea de a alege între trei tipuri de carne foarte pretenţioasă. Erau la dispoziţie carnea de raţă, de iepure şi porcuşorul de lapte. Într-o încercare mărinimoasă de a-i ajuta pe ceilalţi concurenţi, tipa a ales iepurele. Ceea ce probabil că aş fi făcut şi eu din raţionamente tehnice, pentru că este cel mai uşor de gătit dintre cele trei feluri. Raţa e al naibii de greu să îţi iasă perfect gătită, să nu fie uscată. Porcuşorul de lapte… habar nu am cum se face, nu am mâncat în viaţa mea, iar despre gătit, nici nu încape vorba. Cu iepurele, însă, povestea stă altfel. Pentru că şi la iepuri, depinde dacă sunt de vânat sau de casă. Ăla de casă se găteşte ca puiul, cel vânat, trebuie tratat mai curând ca un vânat, cu măcar o marinare prealabilă. Nu ştiu ce carne au folosit concurenţii pentru că nu s-a spus.
Bun. Asta la nivel teoretic. Tot la nivel teoretic vă spun ce aş fi făcut eu dacă aş fi fost acolo: pulpe de iepure picante la cuptor cu garnitură de ceapă caramelizată, sparanghel tras la tigaie şi sos de fructe de pădure cu un alcool, o tărie, ceva. Spun „la nivel teoretic” pentru că eu nu mănânc iepure. Decât în cazuri de forţă majoră. Când eram mică, eram la ţară la cineva care avea iepuri. Frumoşi, drăgălaşi, pufoşi. M-am jucat cu ei. După care, am fost nevoită să mănânc din unul din ei. Într-o încercare stupidă cum numai adulţii pot să aibă impresia că plozii sunt idioţi, mi-au zis că e pui. Ei bine, din păcate cele două sinapse îmi funcţionau încă de pe atunci. La fel şi spiritul de observaţie. De atunci nu am mai mâncat de bună voie iepure. Ştiu, compasiunea ar trebui să îmi fie direcţionată către toate fiinţele vii care ajung subiect al pasiunii mele culinare, însă încă nu am reuşit să îmi înfrânez atât de mult poftele pentru a renunţa complet la carne. Dar dacă pot să aleg, o fac. Aşa că am ales să nu prepar iepure.
