Evident, aşa cum era de aşteptat, competiţia începe să se complice. Să mă vezi când în cutia surpriză vor avea ceva crustacee vii cum o dau din colţ în colţ… Dar sper să mai am cel puţin două săptămâni până atunci.
Săptămâna trecută, proba cutiei surpriză a conţinut: portocală, roşii cherry, morcov, ceapă, ciuperci, broccoli, muştar, ouă, bacon, coquelet, vin roşu, fenicul, usturoi, ciocolată, cimbru proaspăt, ulei de măsline, smântână dulce. Eu m-am decis să fac un pui la cuptor cu legume şi piure tricolor. Am căutat însă prin câteva lanţuri mari de magazine măcar o sosie a unui coquelet. Dar ia cocoşelul de unde nu-i! Deci a trebuit, din păcate, să mă reprofilez pe un pui oarecare, cumpărat din magazin. Ce-i drept, nu m-am dus în nicio delicaterie, că acolo poate aş fi găsit. Dar nici momentul financiar ca să cumpăr nebunii culinare nu era, aşa că mi-am făcut treaba cu puiul supermarketist. Pe care l-am frecat cu ulei de măsline, cimbru şi sare, i-am pus în burtică picioarele de la ciuperci, vreo două bucăţi de ceapă şi câteva roşii cherry şi l-am înconjurat de pălăriile ciupercilor, roşii cherry şi restul bucăţilor de ceapă. Cât puiul a stat la cuptor, ceva mai mult decât cele 75 de minute acordate de concurs, pentru că şi gabaritul era depăşit, m-am ocupat de piureul tricolor. Aşa că am făcut câte un piure din fenicul, broccoli şi respectiv morcov, toate amestecate cu sare şi smântână dulce, pentru un plus de catifelare.
Dacă aici a mai fost cum a mai fost, pentru că astfel de preparate mai gătisem la viaţa mea, provocarea a venit abia la următoarea probă. Câştigătorul cutiei surprizelor a avut de ales tematica pentru ceea ce urma: bucătăria românească împărţită pe cele trei regiuni. Dacă mama e moldoveancă şi hai să zicem că mai aveam habar de vreun fel de mâncare de pe acolo, cu bucătăria ardelenească şi cea muntenească sunt cam paralelă. La fel ca şi concurenţii. Pentru că da, asta este o meteahnă a pasionaţilor din domeniul culinar de pe la noi: suntem atât de sătui de mâncarea aşa zis românească cu care am crescut, de tocăniţe, ostropele şi ciorbiţe, încât orizonturile noastre tind să zboare cât mai departe posibil şi să devenim experţi în hrana chinezească, mexicană sau marocană, uitând de felurile cu care se îmbuibau strămoşii noştri.
Concurentul a ales să meargă pe mâna bucătăriei ardelene, despre care juraţii au spus că are multă afumătură. Dar ce ştiam eu despre această ramură culinară? Mai nimic. Ştiam însă că mătuşă-mea, la fel de moldoveancă precum mama, măritată însă cu un ardelean, mai face din când în când o supă de salată. Supă preluată de mama şi un pic updatată. Acum, habar nu am cât de ardelenească este această supă, însă m-am străduit. Concurenţii s-au înghesuit care mai de care să facă feluri cu mămăligă. Ok, supa asta se poate şi ea consuma cu mămăligă pe post de pâine pentru cine simte nevoia, însă mie mămăliga îmi sună mai mult a mâncare moldovenească. Dar ce naiba aş fi gătit dacă ar fi picat ceva muntenesc? Probabil că vreo mâncărică cu praz, de la nea Mărin inspiraţie… Totuşi, ceea ce nu mi-a plăcut a fost că juraţii voiau mâncare tradiţională cu un twist inovator, însă atunci când veni vorba de concurenţi care au introdus, spre exemplu, uleiul de măsline în ecuaţie, i-au condamnat că nu au folosit ingrediente tradiţionale. Deci probabil că şi supa mea acrită cu zeamă de lămâie nu ar fi fost tocmai ce trebuie.
Însă m-aş fi riscat cu această supă de salată, garnisită cu omletă şi feliuţe de kaizer afumat şi dreasă cu smântână şi zeamă de lămâie.
Şi am şi eu o rugăminte la voi, cei mai culţi din punct de vedere culinar decât mine: daţi-mi şi mie nişte exemple pertinente de mâncare tradiţională din fiecare din cele trei regiuni menţionate ca să ştiu şi eu pe viitor, să nu mai fiu luată pe nepusă masă. Mulţam (aşa ca la Ardeal) anticipat!