Planul pentru azi era cu totul altul. Tot în zona artistică se desfăşura, dar am decis să-l amân pentru mâine pentru că azi, în drum spre birou, am citit în revista The One un articol care m-a inspirat, mi-a dat chef să scriu despre asta. Andreea Macri povesteşte în revistă despre câteva din expoziţiile de artă de la Paris din această perioadă.
Fiică de artist, cu năzuinţe şi zvâcniri de gen în tinereţea timpurie, nu pot să rămân indiferentă la astfel de manifestări, chiar dacă sunt mai mult o diletantă în domeniu. Însă am momente, ca acum, când am impresia că aşa ceva e important, că deşi nu duce la mântuirea lumii şi nici la eradicarea foametei din Africa, te împlineşte la nivel personal. Când eram mică, am cochetat multă vreme cu ideea absolvirii liceului de arte şi apoi a unei cariere artistice. Nu regret că nu am făcut-o, pentru că realizez că sunt multe prea matematică şi cu picioarele înfipte în pământ, pentru o astfel de lume, însă asta nu mă împiedică să visez. Poate că pe alte meridiane, o carieră în dealing-ul de artă ar fi fost ceva potrivit cu caracterul meu: suficient de organizatorică pentru a mă valoriza, suficient de posh pentru a mă unge pe suflet şi suficient de bănoasă pentru a trăi o viaţă plăcută. Dar aici nu e cazul de aşa ceva.
Însă articolul citit mi-a deschis o poftă nebună de cutreierat străzile unei metropole şi vizitat galerii şi muzee de artă contemporană. Nu am fost niciodată o fană a muzeelor obişnuite sau a celor de artă clasică, deşi este absolut necesar să parcurgi şi aşa ceva, pentru o minimă cultură vizuală. Însă, sunt sigură că v-am mai spus, când mă aflu la Pompidou, nu pot să nu mă extaziz. Şi sunt convinsă că aş încerca aceleaşi trăiri şi la MoMA sau oriunde în altă parte unde nu doar exponatele au o poveste foarte fresh, ci şi modul de expunere. Îmi place cultura urbană şi arta modernă, deşi sunt perfect capabilă să apreciez un Klimt, de exemplu. Şi îmi place lumea artistică, aşa cum o văd din afară, a creatorilor de opere vizuale din Occident. Pentru că evident că nu am o unitate de măsură reală a unei societăţi pe care nu o cunosc în profunzime, iar comparaţia cu ceea ce se întâmplă la noi şi cu care am contacte tangenţiale este absolut irelevantă, cu toate eforturile pe care le depun, crezând într-un vis, tinerii artişti şi promotorii lor.
Şi mi-a mai dat chef de ceva. De începerea unui nou proiect pe blog. Un proiect de anvergură la care mă gândesc de ceva vreme şi pe care ar cam fi cazul să încep să-l pun într-o formă concretă. Sper să revin cât de curând cu asta.
