chestii-trestii

SEX TAPE

Am un gap de memorie. Poate mă ajutaţi voi… Am mai scris despre sex tape-uri? Am vaga senzaţie că da. Sau poate doar am vrut să o fac. Mă rog, cert este că subiectul a revenit în actualitate cu cele două filmuleţe porno care agită spiritele în presa mondenă internaţională.

Hmmm… cum să o scriu eu ca să nu fie interpretat greşit? Mda, nicicum, pentru că e clar că cineva tot o va interpreta greşit şi dacă voiam să nu se întâmple asta, mai bine nu scriam, nu? Păi să o luăm aşa, simplu, cu subiect şi predicat. Nu înţeleg rostul acestei scandalizări ipocrite. Ok, e, să-i zicem, o ştire. Pentru ochii flămânzi ai consumatorului de orice. Este hrană pentru privitul pe gaura cheii la vecinul, pentru privitul la filme porno sau pentru cititul de tabloide care dezvelesc până în adâncimea punctelor negre, intimitatea unor persoane publice. Deci, din acest punct de vedere, al hămeselii de intimitatea altora, mai ales când a ta este prea banală, pot să înţeleg audienţele pe care le înregistrează o astfel de noutate.

Ceea ce nu pot să înţeleg, însă, este de unde toată pudibonderia absolut stupidă care înconjoară fiecare nouă dezvăluire de acest gen. Adică ce ar trebui să credem noi, publicul puritan: că o ilustră anonimă aspirantă la titlul de vedetă sau că o vedetă în toată regula nu fac sex? Aoleu, mămică, oare or fi majore? Dar oare bărbatul care s-a jucat cu ele de-a dânsa-ntr-ânsa o fi legitim unicul şi pentru totdeauna bărbatul lor? Mă laşi! Sunt nişte femei şi nişte bărbaţi, dar la ei e mai puţin problematic, câtă vreme ei pozează în hetero şi nu se trezesc cu vreo filmare homo, care se simt bine, se distrează şi fac ceva cât se poate de legal. Dar este şi moral? Habar nu am. Eu şi morala asta vulgară nu prea suntem prietene.

Să recapitulăm: o tipă, fie ea şi cunoscută (dar nu pentru prestaţiile sale a la Jena Jameson), face sex. Bun. Consimte să fie filmată partida pentru plăcerea ambilor parteneri. Bun. Deci îşi asumă această expunere. Bun. Filmarea ajunge pe piaţă. Nu bun. Pentru ea. Şi acum ce face? Unele mai înţelepte, au înţeles că publicitatea, fie ea şi negativă, face bine. Altele au făcut-o special. Iar altele ajung prin tribunale cu cel care a dat publicităţii înregistrarea. Treaba lor. Părerea mea e că ar putea să speculeze momentul şi să facă paradă cu talentul lor „actoricesc”. Măcar atât. Mai nasol, şi atunci chiar mi se pare nasol!, este când te trezeşti filmat fără voia ta. Dar asta e altă discuţie. Poate că nu poţi să te dai mare cu talentul despre care vorbeam mai sus dacă eşti, să zicem, cancelarul Germaniei. Şi asta doar pentru că lumea este extrem de ipocrită. Pentru că până la urmă, doar Papa dacă ai fi s-ar presupune că nu ai voie să faci sex. În rest, oameni suntem. Cu atât mai mult vreo starletă care trăieşte de pe urma imaginii sale sexy.

Deci sunt eu prea superficială sau ipocrizia asta dobitoacă e prea mare?

3 Comments

  • Am citit articolul pe nerasuflate sa vad si eu cine-s protagonistii, sa dau repede search-ul si sa ma identific cu fetish-ul meu de voyeurist si ghici ce? nicaieri nu aflu despre cine-i vorba in cele 2 filmuleteze internationale!
    Pai bine demoiselle, ma incingi si apoi ma lasi? Scrie posteritatii cine te-a inspirat in prea-minunata postare! :)

    • hehe!
      o concurenta de la x factor de nu stiu de prin ce tara si whitney houston care a fost filmata de acelasi care a filmat-o si pe kim kardashian.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.